Numărul îmbolnăvirilor de Covid-19 este în creștere peste tot în lume și în țara noastră. Ministrul Sănătății susține că s-ar întâmpla din cauza sezonului estival și a altor subvariante Omicron care au fost identificate.
Potrivit șefei de la Ministerul Sănătății, În REPUBLICA Moldova, în ultimele patru săptămâni, au fost înregistrate 1.710 cazuri de Covid-19. Dintre acestea, 144 - în regiunea transnistreană. Infecții acute ale căilor respiratorii, în aceeași perioadă, în total, au fost înregistrate 9.276,
Acestea cifre reprezintă „o creștere bruscă a numărului de îmbolnăviri”, precizează Ala Nemerenco, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Cum ne comportăm?
*Chiar dacă nu are o acuratețe de 100%, faceți testul screening rapid Covid-19 și consultați un medic. Testele sunt realizate gratuit în instituțiile de medicină primară și unitățile de primiri urgente ale spitalelor.
*Chiar dacă carantina este anulată, recomandăm bolnavilor să evite contactul cu persoanele în vârstă, imunocompromise și cu boli cronice, care sunt mult mai vulnerabile, în special cât persistă febra și este prezentă simptomatica virală pronunțată. Răspândirea oricărei boli infecțioase poate fi redusă prin izolarea sursei/comportamentul social corespunzător.
*Rămâneți acasă dacă sunteți bolnav și urmați recomandările medicului.
*Dacă călătoriți, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, purtați mască în spații închise și aglomerate.
*Țineți minte regulile de aur:
- Păstrați distanța.
- Spalati-vă mâinile cât mai frecvent cu săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de alcool.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.