Echipa de negociatori a Parlamentului European, condusa de eurodeputatul Siegfried Muresan, a ajuns, in cursul noptii, la un acord final cu delegatia Consiliului Uniunii Europene asupra bugetului european pentru anul 2024. Bugetul UE pentru 2024, este in valoare de peste 189 de miliarde de euro.
Acordul final prevede cresteri de alocari in domeniile si programele care au nevoie de mai multa finantare, precum cercetarea, programul de studii „Erasmus+”, sprijinirea tinerilor fermieri si vecinatatea estica si sudica, inclusiv Republica Moldova.
In plus, acordul final elimina taierile bugetare in valoare de aproximativ 700 de milioane de euro propuse initial de Consiliul UE la inceputul negocierilor.
„Ma bucur ca am dus la indeplinire promisiunile pe care le-am facut la inceputul negocierilor: sa avem un buget aprobat la timp, inainte de finalul anului, care sa cuprinda suficiente fonduri pentru toate domeniile si prioritatile unde oamenii asteapta ca Uniunea Europeana sa ia masuri.
In plus, am obtinut cresteri de alocari in domeniile unde noi, Parlamentul European, am spus de la inceput ca avem nevoie de finantare suplimentara. Este vorba, asadar, despre domeniul cercetarii, care aduce beneficii concrete oamenilor din toata Europa, mai ales cand vorbim de cercetarea in domeniul medical. Alocam fonduri suplimentare pentru bursele de studiu «Erasmus+», dar si pentru tinerii fermieri.
In plus, tinem cont de evenimentele de la granitele noastre. Astfel, crestem alocarile pentru Vecinatatea sudica si Estica, inclusiv Republica Moldova. In acelasi timp, suplimentam bugetul pentru ajutor umanitar. Vrem ca Uniunea Europeana sa ajute la reducerea riscurilor la adresa umanitatii cauzate de cele doua razboaie de la granita noastra: din Ucraina si din Orientul Mijlociu”, a declarat deputatul european Siegfried Muresan, negociator-sef pentru Bugetul Uniunii Europene pentru 2024.
„Ma bucur, de asemenea, ca am reusit sa convingem Consiliul Uniunii Europene sa renunte la taierile bugetare propuse la inceputul negocierilor. Pentru a gestiona toate noile provocari care au aparut in ultimul timp, precum razboiul din Ucraina, din Orientul Mijlociu, criza energetica si inflatia, avem nevoie de mai multe resurse, nu mai putine”, a adaugat Siegfried Muresan.
Acum acordul va fi adoptat formal de Parlamentul European si de Consiliul Uniunii Europene in urmatoarele saptamani si va intra in vigoare pana la inceputul anului viitor.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.