Președintele american Donald Trump a declarat duminică că el crede că SUA fac progrese în discuţiile menite să pună capăt războiului din Ucraina, dar a refuzat să ofere detalii despre comunicarea pe care susţine că ar fi avut-o deja cu Vladimir Putin, scrie știrileprotv.ro

Publicat:10.02.2025, 08:08

Vorbind cu reporterii la bordul Air Force One, în timp ce se îndrepta spre New Orleans, Trump s-a mărginit să spună că „a fost în contact” cu Putin, ceea ce ar constitui prima discuţie recunoscută oficial între Putin şi un preşedinte american de la începutul anului 2022.

Întrebat dacă a avut conversaţia cu Putin de când a devenit preşedinte, pe 20 ianuarie, sau înainte, Trump a spus: „Am avut-o. Să spunem doar că am avut-o... Şi mă aştept să mai am multe conversaţii. Trebuie să punem capăt acestui război”.

„Dacă vorbim, nu vreau să vă spun despre conversaţii”, le-a spus Trump reporterilor. „Eu cred că facem progrese. Vrem să oprim războiul Ucraina-Rusia”, a adăugat el.

Preşedintele a menţionat că Statele Unite sunt în contact cu Rusia şi Ucraina. „Vorbim cu ambele părţi”, a precizat el.

Trump a promis încă din campania electorală să pună capăt războiului, dar nu a spus încă public cum ar face acest lucru.

Într-un interviu acordat vineri cotidianului The New York Post, Trump declarase că ar fi „mai bine să nu spună” de câte ori a vorbit cu Putin şi nu a dezvăluit când a avut loc ultima conversaţie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agenţiei de ştiri de stat TASS că la Washington, odată cu noua administraţie, „apar multe comunicări” pe diferite canale.

„Este posibil ca eu personal să nu ştiu ceva, să nu fiu la curent cu ceva”, a declarat Peskov când a fost solicitat de TASS să comenteze ce a spus Trump. „Prin urmare, în acest caz, nu pot nici să confirm, nici să infirm”, a punctat el, potrivit News.ro.

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Mike Waltz, de asemenea, a refuzat să ofere detalii atunci când a fost întrebat despre comunicarea dintre cele două ţări ale căror relaţii s-au răcit ca în plin Război Rece după invazia rusă din Ucraina.

„Cu siguranţă au loc o mulţime de conversaţii sensibile”, a spus Waltz la NBC News.