Donald Trump a confirmat că, deocamdată, nu mai plănuiește să-l întâlnească pe Vladimir Putin, la Budapesta. Motivul invocat este că Moscova a refuzat să accepte încetarea luptelor pe actuala linie a frontului - varianta propusă de Trump ca bază pentru negocierile de pace.
Președintele american nu intenționează să se întâlnească cu omologul său rus în viitorul apropiat. Declarațiile vin la doar câteva zile după ce Donald Trump a anunțat că el și Vladimir Putin se vor întâlni în următoarele 2 săptămâni la Budapesta.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Nu vreau o întâlnire fără rezultat. Nu vreau să pierd timpul, așa că voi vedea ce se întâmplă. Am spus: mergeți la linia de luptă, la liniile de pe câmpul de luptă, și vă retrageți, mergeți acasă, iar toată lumea își ia o pauză, pentru că sunt două țări care se omoară între ele.”
Întâlnirea este amânată după ce Rusia a transmis, prin ministrul său de Externe, că nu renunță la așa-numitele pretenții maximale pentru oprirea luptelor. Își dorește în continuare regiuni din Donbas, pe care încă nu le-a cucerit, și vrea demilitarizarea Ucrainei - ambele respinse vehement de Kiev și de aliații săi europeni.
Pe de altă parte, potrivit presei americane, administrația republicană colaborează cu europenii, la elaborarea unui plan de pace pentru Ucraina, în 12 puncte. Iar azi este așteptat, la Washington, Secretarul General al NATO, Mark Rutte.
Joia trecută, după o convorbire telefonică de peste două ore cu liderul de la Kremlin, Trump a făcut un anunț surprinzător: se va întâlni cu președintele rus într-un loc convenit – la Budapesta, în Ungaria pentru a vorbi despre încheierea războiului.