Nu are de gand sa renunte la reforma pensiilor si nu va da inapoi nici la presiunea strazii. Asta a declarat Emmanuel Macron, care a condamnat protestele violente din ultima perioada. Discursul sau a trezit furie printre francezi si sunt asteptate noi manifestatii. Intre timp, Consiliul Europei avertizeaza Franta sa nu foloseasca forta impotriva protestatarilor.

Publicat:25.03.2023, 17:40

Consiliul Europei a atentionat cu privire la folosirea excesiva a fortei impotriva demonstrantilor, care protesteaza fata de reforma sistemului de pensii din Franta solicitand Parisului sa respecte dreptul de a manifesta. Dar Emmanuel Macron nu se lasa intimidat, ba chiar spune ca fortele de ordine au fost cele care au fost atacate de francezi. In plus, presedintele Frantei a sustinut ferm ca Guvernul sau nu va renunta la reforme, indiferent de haosul care a cuprins intreaga tara.

Emmanuel MACRON, PRESEDINTELE FRANTEI: “Condamn violentele de ieri, fac apel la toti cetatenii sa fie responsabili si asigur sprijinul meu fortelor de ordine, care au facut o treaba exemplara. In rest, vom continua sa mergem inainte. Tara merita si are nevoie de asta.”

Declaratiile sefului statului nu au facut decat s-ai infurie si mai tare pe francezi. Sunt asteptate noi proteste, dupa ce joi, peste 3,5 milioane de oameni au iesit in strada si au manifestat impotriva reformei care prevede cresterea varstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Ultimul protest s-a soldat cu peste 400 de politisti si jandarmi raniti si circa 400 de arestari in randul protestatarilor.

Iar in toata Franta au fost provocate cel putin 900 de incendii, printre care si la primaria din Bordeaux.