Rusia a anunțat miercuri că pregătește în continuare o posibilă întâlnire între președintele Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, deși nu a fost stabilită o dată, precizând că Putin, la fel ca Trump, „nu vrea să își piardă timpul”, notează Reuters, scrie hotnews.ro.
Trump a declarat săptămâna trecută, după o convorbire telefonică cu Putin, că se poate întâlni cu acesta la Budapesta, în curând, în cadrul eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina.
Dar marți, Trump a declarat că nu dorește o întâlnire care „să fie o pierdere de timp”, iar un oficial de rang înalt de la Casa Albă a spus pentru Reuters că nu există planuri pentru o întâlnire Trump-Putin „în viitorul apropiat”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că datele pentru un eventual summit „urmează să fie stabilite, dar, înainte de asta, este nevoie de o pregătire atentă, ceea ce necesită timp”.
„Nimeni nu vrea să-și piardă timpul. Nici președintele Trump, nici președintele Putin”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre declarațiile lui Trump din această săptămână.
Adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a afirmat totuși că pregătirile pentru summit continuă și că nu „vede obstacole majore”. Premierul ungar Viktor Orbán, posibilul gazdă a reuniunii, a declarat și el că pregătirile sunt în desfășurare.
Trump a afirmat în repetate rânduri că își propune să pună capăt războiului din Ucraina, cel mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial. De la preluarea mandatului, însă, nu a reușit încă să obțină un progres semnificativ, în ciuda deschiderii față de Rusia, care a inclus un summit cu Putin în Alaska, în luna august.
Rusia controlează peste 116.000 de kilometri pătrați, adică mai mult de 19% din teritoriul Ucrainei.
Ucraina și aliații săi europeni au cerut un armistițiu imediat pe liniile actuale ale frontului, ca precondiție pentru eventuale negocieri de pace, o poziție susținută public de Trump vineri, după întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Moscova, în schimb, a impus propriile condiții pentru o încetare a focului și a cerut ca Ucraina să cedeze noi teritorii.
Poziția Rusiei rămâne neschimbată
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că poziția Moscovei privind condițiile pentru pace nu s-a modificat față de summitul Putin-Trump de la Anchorage.
„Elementele poziției noastre sunt bine cunoscute tuturor”, a spus și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Au fost formulate foarte clar de președintele nostru și sunt cunoscute de toată lumea.”
O întâlnire programată pentru începutul acestei săptămâni între Lavrov și secretarul de stat american Marco Rubio, menită să pregătească summitul Trump-Putin, a fost amânată.
Reuters, citând surse anonime, a relatat că Rusia și-a reiterat condițiile anterioare pentru încheierea unui acord de pace cu Ucraina într-o comunicare privată trimisă Statelor Unite la finalul săptămânii, cunoscută sub denumirea de „non-paper”.
Întrebat despre informațiile Reuters, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, a spus că nu le poate confirma, adăugând că presa occidentală publică adesea zvonuri bazate pe surse anonime care „denaturează adevărul”.