Ninge in luna lui cuptor. Aseara, muntii Bucegi din Romania au fost acoperiti de un strat de zapada de 3 centimetri, iar termometrele au aratat minus 2 grade. Meteorologii sustin ca pentru aceasta perioada este neobisnuit de rece, iar ultimii fulgi au cazut acolo in mijlocul verii acum opt ani.
Imagini cu viscol au fost suprinse aseara de mai multi turisti care se odihnesc in muntii Bucegilor. La peste 2000 de metri altitudine, a inceput sa ninga de la ora noua pana la aproape trei dimineata. Stratul de zapada a ajuns pana la 3 centimetri, iar vreme posomorata a fost si astazi. Turistii s-au bucurat sa vada zapada, unii insa nu au fost pregatiti pentru vremea schimbatoare.
“E putin frig.
-Ai destule haine?
-Da, am o jacheta in plus, o sa fie grozav.”
“Am stat aseara era cald si dintr-o data a venit grindina, s-a trecut de la un fenomen la altul, din 15 in 15 minute se schimba vremea. Mi-am luat manusi si 3 seturi de haine ca altfel nu se poate.”
Potrivit meteorologilor, pentru aceasta perioada vremea este neobisnuit de rece, iar ultimii fulgi au cazut acolo in luna iulie acum opt ani.
METEOROLOG: “ - Nu este un fenomen obisnuit, dar nici total neobisnuit; cand tin eu minte, am fost de serviciu si am vazut zapada in iulie a fost in 2011, cand am avut un strat de 4-5 cm.”
Si la Balea Lac aseara a fulguit usor, dupa o ploaie puternica. Temperatura a coborat pana la un grad Celsius. Cei cativa centimetri de zapada au putut fi vazuti doar cateva ore. La munte vremea va fi instabila si in weekend, anunta sinopticienii. La altitudine, temperatura maxima nu va depasi 8 grade.