Cu principiul fundamental care statueaza ca „civilii nu trebuie sa reprezinte tinte” ale atacurilor, legea umanitara internationala impune regulile pe care combatantii unui razboi sunt obligati sa le respecte, norme aplicabile si in cazul conflictului armat dintre Israel si Fasia Gaza, potrivit unei analize The Guardian.

In contextul atacurilor monstruoase ale gruparii islamiste Hamas asupra Israelului si a raspunsului armatei israeliene in Gaza, au existat apeluri catre ambele parti sa respecte legea internationala, fiind deopotriva acuzate de incalcari ale acesteia.

Potrivit The Guardian, metodele si mijloacele permise in razboi sunt dictate de legea umanitara internationala, sau „jus in bello”, care include Conventiiile de la Geneva din 1949 si protocoalele din 1977.

Un principiu fundamental al legii umanitare internationale, aplicabil tuturor participantilor, nu doar actorilor statali, este ca civilii nu ar trebui sa fie vizati. De asemenea, legea prevede ca un atac nu trebuie sa fie efectuat daca se „asteapta sa provoace moartea sau ranirea civililor, distrugeri de obiecte civile sau combinatii dintre acestea", care ar fi excesive in raport cu castigurile militare anticipate, scrie The Guardian.

Alte prevederi interzic luarea de ostatici, distrugerea excesiva si confiscarea de proprietati, precum si atacurile asupra spitalelor. O alta clauza sustine ca accesul la ajutorul umanitar pentru civili trebuie sa fie permis, in caz de necesitate.

Autoapararea

Autoapararea, asa cum a fost invocata de Israel in raspunsul sau impotriva Fasiei Gaza, este una dintre justificarile razboiului. Aceasta este prevazuta in articolul 51 al Cartei ONU, care stipuleaza acest drept „in cazul unui atac armat”. Cu toate acestea, exercitarea legala a autoapararii nu permite unui stat sa recurga la mijloace nelimitate si este supusa „jus in bello” pentru a minimiza pierderile civile in conflictele armate, arata analiza The Guardian.

Potrivit sursei citate, marti, seful politicii externe al UE, Josep Borrell, a declarat: „Israelul are dreptul sa se apere, dar trebuie sa o faca in conformitate cu legea internationala, legea umanitara”.

Crimele internationale

Aplicabil este si dreptul penal international, care intra sub jurisdictia Curtii Penale Internationale (CPI) si a tribunalelor nationale. CPI are jurisdictie asupra indivizilor pentru crime de razboi, crime impotriva umanitatii si genocid si, intr-o masura limitata, infractiunii de agresiune sau pornirea unui razboi ilegal, scrie The Guardian. CPI descrie crimele de razboi ca „incalcari grave ale Conventiilor de la Geneva”, precum si „alte incalcari grave ale legilor si obiceiurilor aplicabile conflictelor armate internationale”. Aceasta presupune incalcari ale legii umanitare internationale, inclusiv unele dintre prevederile detaliate mai sus.

Crimele impotriva umanitatii includ omorul, exterminarea si deportarea sau transferul fortat al populatiei „atunci cand sunt comise ca parte a unui atac generalizat sau sistematic indreptat impotriva oricarei populatii civile, cu cunostinta atacului propriu-zis".

Potrivit analizei The Guardian, crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii sunt cele mai probabile infractiuni care vor fi investigate si invocate de acuzare in contextul conflictului actual dintre Israel si Fasia Gaza.

Ambele parti au fost, de asemenea, acuzate de genocid, desi este o infractiune mai greu de urmarit in justitie, interzicand „actele comise cu intentia de a distruge, in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios". Spre deosebire de crimele de razboi, crimele impotriva umanitatii si genocid nu trebuie sa fie in contextul unui conflict armat.

Israelul nu este membru al CPI, dar Palestina s-a alaturat in 2015, iar crimele comise pe teritoriul Palestinei pot intra sub jurisdictia CPI.

In 2021, CPI a deschis o investigatie privind presupusele crime de razboi in teritoriile palestiniene comise atat de israelieni, cat si de palestinieni, inclusiv in timpul razboiului din Gaza din 2014. Potrivit The Guardian, Israelul s-a opus cu fermitate acestei investigatii.