Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită oficială în Germania, a susţinut o conferinţă de presă împreună cu cancelarul german, Friedrich Merz. Ambii au discutat despre buna relaţie dintre cele două ţări, dar şi despre întârirea cooperării în plan economic şi al industriei de apărare. De asemenea, s-a discutat despre continuarea ajutorului oferit Ucrainei, dar și Republicii Moldova, pentru ca aceasta din urmă să nu fie destabilizată de Rusia. Unul dintre subiectele de discuție dintre cei doi a fost parcursul european al Moldovei, scrie digi24.ro.
În intervenția sa din conferința de presă, cancelarul german a subiliniat că „Europa se confruntă cu provocări istorice. Vom reuși să le depășim doar printr-o prioritizare”, a spus cancelarul german.
„România și Germania sunt parteneri strânși și din punctul de vedere al politicilor de securitate pentru alianța transatlantică. Țara dumneavoastră joacă un rol important grație poziției sale importante pe flancul estic”, i-a spus șeful Guvernului german președintelui României.
„Din acest motiv intenționăm să ne unim forțele și mai puternic în domeniul industriei armamentului. Împărtășim același punct de vedere referitor la modul în care evaluăm războiul de agresiune rus în Ucraina prin care se încalcă dreptul internațional, încercăm să sporim presiunile asupra Rusiei și să sprijinim Ucraina pentru a duce într-o bună zi Moscova la masa negocierilor”, a spus Friedrich Merz.
Cancelarul german a precizat că Berlinul și Bucureștiul își coordonează punctele de vedere, inclusiv în ceea ce privește Republica Moldova.
În opinia sa, în acest moment este important ca Moldova să se apropie de Uniunea Europeană și să nu fie destabilizată de Rusia.
„Ne cordonăm, în ceea ce privește țara vecină, Moldova, punctele de vedere, suntem parteneri ai platformei pentru Moldova, o platformă inițiată împreună, iar în aceste luni decisive contribuim împreună pentru ca Moldova să nu fie destabilizată de Rusia, conlucrăm strâns pentru ca Moldova să se apropie din ce în ce mai mult de Uniunea Europeană”, a declarat cancelarul Merz.