Deputatul PAS a venit cu o reactie in urma conferintei de presa organizata de fostul bascan al UTA Gagauzia, Irina Vlah, in care a anuntat lansarea Asociatiei Obstesti „Platforma Moldovei”. Radu Marian a enumerat actiunile pro-ruse facute de fostul bascan, intr-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Kremlinul vrea peste noapte sa-si transforme agentii in asa-numiti politicieni proeuropeni, insa noi tinem minte cum Irina Vlah, iubitoarea de sacouri de 2000 euro, lupta deschis impotriva interesului Moldovei”, a scris Radu Marian pe retelele de socializare.
In postarea sa, deputatul PAS a tinut sa mentioneze nenumarate actiuni prin care Vlah a sustinut Rusia, inainte de a lansa platforma care se presupune a fi pro-europeana: „Irina Vlah a reprezentat interesele Kremlinului in toata cariera sa politica;
Irina Vlah a avut vizite regulate si intrevederi cu Putin si alti oficiali de la Kremlin.
Irina Vlah a primit instructiuni de discursuri de la Kremlin.
Irina Vlah tine partea Kremlinului care ucide copii, femei, batrani si arunca bombe peste spitale si scoli, prin faptul ca nu condamna razboiul Rusiei in Ucraina.
Ipocrizia Irinei Vlah nu are margini - ea foloseste bani europeni si americani pentru proiectele din UTAG, dar il invita pe Putin in regiune si lauda Rusia.
Irina Vlah promoveaza minciuni si propaganda create in laboratoarele Kremlinului, care divizeaza Moldova si induce ura in societate.
Irina Vlah l-a tradat pe Voronin, dupa ce a intrat pe listele comunistilor in Parlament, pentru ca nu era suficient de pro-rus si s-a dus la Dodon.
Platforma Kremlin o sa incerce acum sa ne convinga cat de tare se caieste si sa se jure ca sunt europeni. Asa au primit indicatie de la Moscova.”
Totodata, Radu Marian a adaugat si cateva poze in care apare Irina Vlah, iar in una dintre ele acesta da mana cu Putin.


Irina Vlah a fost bascanul UTA Gagauzia din 15 aprilie 2015 pana in 19 iulie 2023. Aceasta a fost si deputat in Parlamentul Republicii Moldova incepand cu anul 2005, fiind aleasa de fiecare data pe listele Partidului Comunistilor. Dupa alegerile parlamentare din noiembrie 2014 din Republica Moldova, la prima sedinta a noului parlament intrunit, Irina Vlah a anuntat ca paraseste Partidul Comunistilor, ramanand deputat independent. Si-a motivat gestul prin faptul ca PCRM nu s-a apropiat destul de Federatia Rusa.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.
Sursa foto: Facebook/Radu Marian