In schimbul cutiei pentru nou nascuti, mamele vor primi bani. Decizia apartine ministrului Sanatatii, Muncii si Protectiei Sociale, Ala Nemerenco, care a anuntat ca indemnizatia unica la nasterea copilului va fi mai mare de astazi.

Publicat:01.07.2019, 11:25

Stirea se actualizeaza.

Astfel, indemnizatia unica la nasterea copilului se va majora cu 1608 lei si va ajunge la 7911 lei. Aceasta vine in schimbul cutiei cu bunuri pentru nou nascuti.

Ala NEMERENCO, MINISTRUL SANATATII, MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE: "Aceasta majorare reprezinta valoarea acestei cutii oferita la nasterea fiecarui copil. Am decis sa facem acest lucru, pentru ca ne-a impus situatia si mamicile nu trebuie sa sufere. Credem ca mamicile ar putea folosi aceata suma pentru acele lucruri care vor considera ele necesare. Si de asemenea credem ca fiecare familie are dreptul sa decida ce e mai bine pentru copilul lor, in loc sa asiguram cu profit niste companii. Vom evolua parerea mamicilor sa vedem totusi ele ce prefera, suma de bani sau aceasta cutie cu bunuri."

In octombrie 2018, Guvernul Filip a lansat programul “O noua viata”, prin care familiile unui nou nascut erau asigurate cu un colet de prima necesitate.