Premiera in medicina din Moldova. Chirurgii de la Institutul de Urgenta au implantat proteze in genunchi, folosind pentru prima data un sistem de navigare computerizat. Asta a permis ca pacientul sa piarda de doua ori mai putin sange in timpul interventiei si sa se recupereze mai rapid.

Publicat:13.04.2019, 13:04

Mai nou, chirurgii au reusit sa implanteze proteze la genunchi, fiind ghidati cu o precizie de milimetri, de un sistem de navigare. 

Astfel, spre deosebire de metoda folosita anterior, acum chirurgii pot vedea pe monitor zona de protezare si pot urmari orice miscare pe care o fac in timpul interventiei. Noua operatie permite ca proteza sa fie implantata mai solid si cu mai multa exactitate. Prima interventie de acest fel a suportat-o o femeie, de 65 de ani, care suferea de artroza de genunchi avansata. Totul a decurs cu succes, povestesc specialistii, iar pacienta a fost deja externata. In timpul protezarii genunchilor cu ajutorul sistemului de navigare, pacientul pierde de doua ori mai putin sange si se recupereaza mai repede. 

In lume, asemenea interventii au inceput sa fie facute inca acum aproximativ 7 ani. 

Pentru a folosi aceleasi tehnici ca si in strainatate, patru medici de la noi au plecat la un training in Franta. Utilajul necesar a aparut la Insitutul de Medicina Urgenta prin donatii. Pana acum, chirurgii au efectuat 7 interventii de protezare a genunchilor cu sistem de navigare. Persoanele care au nevoie de asemenea operatie, se pot adresa la medici pentru consultatii si, ulterior, vor fi inclusi in lista de asteptare. Operatia este gratuita pentru pacientii care au polita medicala. Cheltuielile sunt acoperite de Compania Nationala de Asigurari in Medicina si variaza intre 40 si 150 de mii de lei, in dependenta de complexitatea operatiei.