Nu vom vedea asfalt pe strada Ion Creanga pana in toamna, asa cum ne-au promis anterior autoritatile. Lucrarile vor fi stopate, iar trotuarele – reparate doar pe jumatate. Primarul interimar, Adrian Talmaci, spune ca proiectul pentru reparatia strazii a suferit modificari, iar din acest motiv trebuie reziliat contractul cu firma care se ocupa de raparatie si anuntata o noua licitatie. Pana se clarifica totul, pietonii si soferii trebuie sa se inarmeze cu rabdare.

Publicat:23.07.2019, 15:19

Daniela FOCSA, REPORTER PRO TV: “In aceste zile muncitorii schimba trotuarul din perimetru Strazilor Stefan Neaga cu Belinski, acestia insa nu pot sa ne spuna cat vor mai dura lucrarile. Desi anterior, directorul companiei contractate de primarie spunea ca asfaltul va incepe sa fie asternut inca pe 22 iulie, din cate se poate vedea acest lucru va mai trebui sa astepte.” 

Tot in acest perimetru, muncitorii au lucrat si saptamana trecuta, atunci insa seful lor spunea ca lucrarile se afla pe ultima suta de metri.

“Nu stim cat va dura.”

Dupa ce am mers sa vedem mersul lucrarilor, primarul interimar ne-a spus ca tocmai azi a avut o sedinta, la care a discutat despre aceasta problema. Adrian Talmaci sustine ca, cel mai probabil, lucrarile vor fi stopate, iar asfalt pe strada Ion Creanga vom vedea abia la anul, pentru ca nu ne ajung bani ca sa incheiem reparatiile pana in toamna.

Proiectul privind reparatia strazii a fost revazut anul trecut, explica Talmaci, cand au fost adaugate cateva modificari. Din acest motiv, contractul cu firma angajata de primarie ar urma sa fie reziliat, iar responsabilii trebuie sa anunte o noua licitatie. 

Mai mult, banii alocati sunt suficienti pentru reparatia strazii doar pana la intersectia cu Eugen Coca. Lucrarile au inceput in toamna anului trecut si trebuiau sa fie incheiate la inceputul lunii septembrie. Fostul primar interimar, Ruslan Codreanu, sub conducerea caruia a fost incheiat contractul si pornite lucrarile nu ne-a oferit inca o reactie in acest sens.