Un tanar a murit in aceasta dimineata intr-un accident produs in satul Gotesti, Cantemir, Alte doua persoane, care se aflau in masina, au fost ranite si transportate la spital.


In jurul orei 6.00, politia a fost alertata despre un accident in satul Gotesti, raionul Cantemir. Sefa serviciului de presa al Inspectoratului General al Politiei, Sabina Cojusnean, a declarat pentru IPN ca un automobil condus de un tanar de 29 de ani a derapat de pe carosabil si s-a izbit violent intr-un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal pentru sofer. Doi pasageri au fost internati.

Tinerii erau originari din satul Tiganca, Cantemir. Soferul decedat s-a casatorit in aceasta vara. Surse din cadrul primariei au declarat pentru IPN ca, cel mai probabil, tinerii s-au accidentat aproape de miezul noptii, dar au fost depistati spre dimineata. Pe acea portiune de drum au loc frecvent accidente, inclusiv cu urmari tragice.