Un cuplu din regiunea Kamciatka a baut atat de mult incat a uitat ca are acasa gemeni de doar patru luni, care au fost lasati sa moara de foame. Unul dintre micuti a decedat dupa ce a intrat in coma, iar celalalt este in stare grava. Parintii au ajuns pe mana politiei.

Acesti doi soti din orasul Viliucinsk din Kamciatka au inceput sa bea inca de la sfarsitul lunii mai, iar mai bine de patru zile nici nu au mai dat pe acasa. In tot acest timp gemenii lor de numai patru luni ramasi singuri nu au fost hraniti si ingrijiti. Copiii au fost gasiti intr-o stare deplorabila de o ruda.

Valeria STACINSKAI, COLEGA: "In prima zi a venit, a batut la usa si nimeni nu a raspuns si s-a gandit ca poate parintii au plecat la plimbare cu cei mici si nu s-a ingrijorat. A venit ulterior si, cand nimeni nu i-a deschis, a inteles ca ceva nu e in regula si a chemat politia, care a deschis usa si a gasit copiii, care erau aproape inconstienti."

Unul dintre copii a murit dupa ce a intrat in coma, in timp ce, sora lui este internata in spital. Parintii au fost retinuti. In urma neglijentei lor, acestia risca sa petreaca 20 de ani in inchisoare.