Doi jurnalisti de investigatie din Grecia, Aggelos Provolisianos si Vangelis Triantis, au fost retinuti, miercuri seara, de Politia de Frontiera la Aeroportul Chisinau, si luati la intrebari mai bine de jumatate de ora. Acestia au fost anuntati de politisti ca nu le este permis accesul in tara noastra intrucat nu au acreditare pentru a-si desfasura activitatea jurnalistica. Cei doi au fost eliberati abia dupa implicarea Ambasadorului Greciei in Moldova, cu sediul la Kiev, scrie Anticoruptie.md

Publicat:14.03.2019, 06:23

Jurnalistii ne-au relatat ca în timpul verificarii pasapoartelor la Aeroport, au fost întrebati care este scopul aflarii lor în Republica Moldova. „Le-am spus ca suntem jurnalisti si am venit în scop profesional. Ni s-a spus ca nu avem permisiunea sa intram în Republica Moldova si ca avem nevoie de acreditare pentru a desfasura activitate jurnalistica. Apoi am fost invitati într-un oficiu în care am fost retinuti timp de 30-40 de minute”, au declarat jurnalistii pentru portalul Anticoruptie.md.

Abia dupa ce l-au contactat pe consulul Republicii Elene la Chisinau, Gheorghe Duca, dar si dupa ce au anuntat Ministerul Afacerilor Externe al Greciei despre incident, jurnalistilor greci li s-a permis sa intre în Moldova. „Politistii nu si-au cerut scuze. Ne-au zis ca de data asta avem noroc sa ne permita sa intram în tara, însa data viitoare vom avea nevoie de acreditare”, au mai precizat Triantis si Provolisianos.

Reprezentanti ai Politiei de Frontiera de la Aeroportul Chisinau au declarat pentru Anticoruptie.md ca a fost un control de rutina, cetatenii greci fiind rugati sa raspunda la mai multe întrebari.

Aggelos Provolisianos, unul dintre cei doi jurnalisti din Grecia, este invitatul Clubului jurnalistilor de investigatie de joi, 14 martie, cu tema „Dosarul celei mai mari retele de abuzatori de copii: Justitia din Republica Moldova vs Justitia din Grecia”. 

Sursa: Anticoruptie.md

Pe Instagram-ul Pro TV Chisinagasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova, dar si din lume!  

Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.