Google+

Aterizare de urgenta pe Otopeni. Pasager: ”Oamenii au inceput sa se roage”. De ce pilotul a decis sa se intoarca la Bucuresti, dupa o ora de la decolare - GALERIE FOTO

Zbor cu emotii pentru cei 189 de pasageri ai unei curse Blue Air, cu destinatia Tel Aviv. Dupa aproximativ o ora de la decolarea de pe Otopeni, pilotul a decis sa se intoarca.

 

Un indicator de bord i-a semnalat o problemă tehnică. Martorii susţin că la coborâre ar fi văzut fum la unul dintre motoare.

 

Aeronava, un Boeing 737, a decolat de pe Otopeni la 7 şi 45 de minute. La bord erau aproape 200 de oameni, cei mai mulţi pelerini care doreau să ajungă în Tara Sfântă. În momentul în care avionul a intrat în spaţiul aerian al Bulgariei şi se afla la peste 5.000 de metri altitudine,  pilotul a realizat că are o problemă.

 

Zvi Asher, pasager: “Pilotul a transmis că e o mică problemă şi că ne întoarcem. Nu a fost panică, dar oamenii s-au speriat şi au început să se roage.

 

Reprezentanţii Blue Air nu au dorit să intre în detalii tehnice, însă precizează printr-un comunicat de presă că decizia comandantului de a reveni în România a fost una de precauţie, dar şi pentru liniştea pasagerilor.

Zvi Asher, pasager: “La întoarcere pe pistă erau mai multe maşini de pompieri şi salvări. Am văzut fum ieşind de la motorul de pe partea stângă. Era mai degrabă ca un abur şi curgea un lichid de acolo.”

După câteva ore de aşteptare, compania le-a pus oamenilor la dispoziţie o altă aeronavă, iar cea defectă a rămas la sol, pentru reparaţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn