Barbatul fara maini si fara picioare, acuzat ca a batut un politist a fost condamnat astazi la un an de inchisoare cu suspendare si a fost imediat amnistiat. Decizia a fost luata de judecatoria Chisinau, care l-a recunoscut pe barbat vinovat de huliganism. El nu este de acord cu sentinta si spune ca o va ataca la Curtea de Apel.

Publicat:26.01.2018, 15:14

Nicolae CEBAN, INCULPAT: “Sincer nu m-am asteptat. Eu stiu ca eu nu sunt vinovat cu absolut nimic. In primul rand nu l-am batut si nu a fost totul asa cum spune el si nu stiu de ce judecatorul asa a decis.”

Nicolae Ceban a primit un an de inchisoare cu suspendare, insa in cazul sau a fost aplicata si legea amnistiei, eliberandu-l astfel de raspundere penala. Avocatul spune ca desi clientul sau nu va petrece nicio zi dupa gratii, totusi, cazierul ii ramane patat.

Alexandru PRISACA, AVOCAT: “Aceasta va avea efecte negative pe tot parcursul vietii lui Nicolae Ceba, pentru ca el figureaza ca persoana care a comis o infractiune.”

Nicolae Ceban a ajuns pe mana oamenilor legii dupa ce politistul Victor Cretu a depus o plangere pe numele lui in vara anului 2016. Atunci, barbatul venea de la un prieten si s-ar fi apropiat de un accident produs pe Calea Iesilor.

La scurt timp s-ar fi luat la harta cu politistul, care l-ar fi lovit cu pumnul in fata. Cand a mers sa se planga la politie, a aflat ca de fapt el este acuzat ca ar fi atacat omul legii si i-ar fi deteriorat masina. Nu am reusit astazi sa discutam cu inspectorul, anterior insa el spunea ca isi doreste ca Ceban sa fie pedepsit.

Victor CRETU, POLITIST: ”Dumnealui minte, eu nu l-am tras de pe trotuar in mijlocul sensului giratoriu, sa am ceva conflict cu dumnealui. Eu si acum am semn la picior cum am fost lovit, pe uniforma, la serviciu. La picioare am fost lovit cu o bara de metal de la carucior.”

Dupa nenumarate incercari, abia luna trecuta, Curtea de Apel a admis plangerea depusa de Nicolae Ceban pe numele politistului, trimitand-o la rejudecare primei instante. Barbatul si avocatul sau spera ca de aceasta data li se va face dreptate.