Cu frigul in oase dupa o noapte de hoinareala pe strazile capitalei, cum se lasa dimineata oamenii strazii vin in fata Bibliotecii Nationale. Asteapta nerabdatori ora noua cand institutia isi deschide larg usile pentru cititori. Apoi, isi gasesc cuminti un loc in salile de lectura fie pentru a se incalzi, a privi un film pe internet sau pentru a rasfoi o carte.
Ala ONISENCO: “Uitati-va! Permisul de la o bilioteca.”
Ora 9. Sala de lectura de la Biblioteca Nationala e practic pustie. La o masa, in fata unui computer, trista si garbovita am intalnit-o pe Ala Onisenco. La fel ca si alti oameni ai strazii, zi de zi vine biblioteca.
Ala ONISENCO: “Eu sunt prima la ora 9 si ultima ies la ora 8. “
In timp ce majoritatea celor care se afla in situatia ei stau la un colt de strada si cersesc din mila trecatorilor, Ala Onisenco spune ca isi petrece mai bine timpul in salile de lectura.
Ala ONISENCO: “Vedeti, azi, model de cerere in judecata din codul penal. Deci, eu invat.”
Nu in zadar studiaza codul penal. Vrea sa-si faca dreptate, deoarece acum 10 ani spune ca a ajuns pe drumuri, dupa ce a ramas fara aparatamentul in care locuia, oferit de stat in anii 80, pentru ca era orfana. Intr-o zi cand s-a intors acasa de la posta, unde muncea a ramas socata. Casa fusese facuta una cu pamantul.
Ala ONISENCO: “Aveam apartament de la stat in centrul orasului. Apartamentul nu le trebuia. Lor le trebuia pamantul. Si au hotarat ca pot sa demoleze. Au hotarat ca vor demola, iar orasul ne va da pentru ca era proprietatea noastra. Am ramas in drum. Opt luni nu ma puteam opri din plans.
“Eram singura si hai sa o ducem de nas. ”
Si pentru ca nu isi poate permite un avocat spune ca studiaza singura articole din codul civil si penal. Spera ca intr-o zi isi va face dreptate.
Ala ONISENCO: “Filme nu ma uit pentru ca creierul meu asta nu primeste. Pe mine m-au invatat sa utlizez computerul. Noutatile eu inca le urmaresc si de ce informatie am nevoie. Foarte des imi notez in carnet ce am nevoie.”
Cele mai importante informatii le pastreaza, spune femeia.
Ala ONISENCO: “Iata am doua carduri de memorie. Sincer sa va spun am avut noroc. Le-am gasit demult, demult, dar nu stiam ce e asta si imi spuneau card, card dar eu doar nu ma pricepeam.”
Ala Onisenco spune ca ii este rusine de situatia in care s-a pomenit.
Ala ONISENCO: “Am o dorinta sa ma spal asa ca sa nu vin aici murdara sa miroase urat. Pentru ca atunci cand vin la biblioteca, oamenii sa nu ma respinga pentru ca nu e vina mea, dar lor cum sa le explici.”
Administratia bibliotecii afirma ca odata cu racirea vremii oamenii strazii sunt printre primii care intra in salile de lectura.
Aliona MUNTEANU, DIRECTOR-ADJUNCT, BIBLIOTECA NATIOANALA: “Biblioteca le da o siguranta. Foarte multi oameni care sa spunem asa au ramas dupa bordul navei sunt oameni destul de inteligenti. Cand timpul este mai rece ei sunt mai prezenti aici. “
Vin nu doar pentru a se adaposti.
Aliona MUNTEANU, DIRECTOR-ADJUNCT, BIBLIOTECA NATIOANALA: “Nu isi petrec timpul cu o activitate stiintifica, dar se uita la calculator unde este apa, unde este cald, unde sunt conditii. Unii citesc monitorul oficial. Sunt care citesc, dar mai rar.”
Sunt insa si restrictii.
Aliona MUNTEANU, DIRECTOR-ADJUNCT, BIBLIOTECA NATIOANALA: “Nu permitem in stare in ebrietate. Caci cand persoana. Sunt reporsuri de ce acesti oameni care vin doar la filme le permitem.”
Zilnic, Biblioteca Nationala este vizitata de aproximativ 15 oameni ai strazii.