Google+

Cine sunt cei sapte judecatori care si-au dat demisia din sistem si ce avere declara - ZdG

Demisii in lant in sistemul judecatoresc. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au acceptat astazi, 6 noiembrie, cererile de demisie a sapte judecatori, dintre care cinci sunt de la Curtea Suprema de Justitie. Potrivit presedintelui CSM, Victor Micu, la baza demisiilor unor judecatori ar sta proiectul sistemului unitar de salarizare in sectorul bugetar, care prevede micsorarea salariilor pentru judecatori, scrie Ziarul de Garda.

 

Vicepreşedinta Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) şi preşedinta Colegiului civil, comercial şi de conştiincios administrativ, Tatiana Vieru, şi-a dat demisia din sistemul judecătoresc după circa 36 de ani de activitate, noteaza Ziarul de Garda.

 

Vieru activează în CSJ din 2003 şi are 64 de ani. Aceasta şi-a început activitatea în justiţie în 1971, în calitate de grefier la Judecătoria Soroca. În 1982 a fost aleasă judecătoare la Judecătoria Botanica, în 1996 a fost promovată la Curtea de Apel a R. Moldova, iar din 2003, la CSJ.

 

Magistrata a ridicat în 2017 un salariu de 375 mii de lei, dar şi o pensie de 162 de mii de lei. Magistrata mai declară două apartamente, dintre care unul l-a primit drept moştenire, iar altul, cumpărat în 1996.

 

Tatiana Vieru a făcut parte din completul de judecată care a respins cererea lui Andrei Năstase privind recuzarea magistraţilor CSJ pe masa cărora a ajuns dosarul alegerilor locale noi. Magistrata a făcut parte şi din completul de judecată care a declarat ilegală decizia fostei judecătoare Domnica Manole de la Curtea de Apel Chişinău prin care se autoriza organizarea unui referendum.

 

Din 2009 şi până în 2017 Dumitru Visternicean a fost membru al CSM, iar în această perioadă a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al CSM. În 2011, magistratul a fost decorat de preşedintele interimar Marian Lupu cu titlul onorific „Om Emerit”. Victerniceanu are o experienţă de 37 de ani în domeniu.

 

Magistratul de la CSJ a ridicat în 2017 un salariu de 231 de mii de lei. În declaraţia de avere Visterniceanu a trecut doar un apartament pe care l-a dobândit în 2007. Magistratul nu deţine alte terenuri, case sau automobile.

 

Iulia Sîrcu activează la CSJ din 2005. Magistrata a făcut parte din completul de judecată care a obligat statul să transfere companiei Basconslux SRL peste 14 milioane de lei pentru demolarea Stadionului Republican. Deşi, Colegiul Disciplinar a decis sancţionarea cu mustrare aspră a celor patru judecători de la CSJ, Consiliul Superior al Magistraturii a scutit magistraţii de pedeapsă.

 

Potrivit declaraţiei de avere pentru 2017, Iulia Sîrcu a ridicat un salariu de aproape 323 de mii de lei de la CSJ şi un salariu de circa 52 de mii de lei de la Institutul Naţional al Justiţiei. Magistrata a primit în 2017 şi o pensie de 178 de mii de lei. Familia Sîrcu deţine un apartament, o casă de locuit, două averi imobiliare şi două automobile.

 

CONTINUAREA PE ZIARUL GARDA


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn