Google+

Demisii in serie in sistemul judiciar. Cine sunt magistratii care vor sa plece - Anticoruptie

Şase judecatori au decis sa plece din sistem. Cererile lor de demisie urmeaza sa fie analizate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) in sedinta de marti, 6 noiembrie. Printre judecatorii care vor sa paraseasca sistemul se numara patru magistrati de la Curtea Suprema de Justitie (CSJ): Dumitru Visternicean, Tatiana Vieru, Iulia Sircu si Valeriu Doaga. In afara de acestia si-au anuntat demisia doi judecatori de la instantele de fond - Victoria Sanduta de la Judecatoria Chisinau si Ion Cojocari de la Judecatoria Comrat.



Experţii susţin că demisia în serie a judecătorilor are legătură cu Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Avizarea acestuia va fi de asemenea pusă în discuţie în cadrul şedinţei de astăzi, noteaza Anticoruptie.md.

 

În opinia Liliei Ioniţa, expertă anticorupţie la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, în cazul demisiilor magistraţilor e vorba de pragmatism. „E o chestie ciclică. De fiecare dată când se modifică condiţiile de salarizare sau de pensionare, asistăm la valuri de demisii. S-ar putea ca unii judecători să piardă unele beneficii pecuniare şi asta i-a motivat să plece. E supoziţia mea, dar cred că se confirmă şi prin experienţele mai vechi”, susţine experta.

 

Ioniţa atenţionează că demisiile în serie vor avea impact în timp. „O bună parte din cei care şi-au anunţat demisia sunt din garda veche a sistemului şi sunt judecători buni, cu experienţă şi bună reputaţie printre colegi. Sper că nu vor fi demisii în lanţ, dar în acelaşi timp schimbarea corpului de judecători la CSJ trebuie să fie una calitativă, să vină persoane integre şi profesioniste.” 

 

Patru din cei şase magistraţi care au semnat cereri de demisie, cei care activează la CSJ, mai aveau un an sau doi până la pensie.

 

Judecătoarea Tatiana Vieru a fost propusă Parlamentului pentru numire în funcţia de vicepreşedintă a Curţii Supreme de Justiţie pe un termen de patru ani, la sfârşitul lunii decembrie 2016. Ea a fost implicată în luarea unor decizii controversate. Anticoruptie.md a scris despre faptul că Tatiana Vieru este una dintre judecătoarele din Republica Moldova în privinţa căreia au fost depuse mai multe sesizări la CSM. Vieru se regăseşte printre cei şapte judecători care au judecat dosarul Registru, obligând întreprinderea de stat să îi achite despăgubiri de 7,8 milioane de dolari unei companii dubioase, Intercomsoft LTD.

 

În 2013, ministrul de atunci al Justiţiei, Oleg Efrim, a cerut cercetarea disciplinară a magistraţilor pentru implicare în dosarul Registru. Judecătorilor li se imputau grave ilegalităţi admise la examinarea dosarului menţionat, precum încălcarea normelor materiale.

 

De asemenea, Tatiana Vieru a fost preşedintă a completului de judecată care a examinat dosarul referendumului, dând câştig de cauză Comisiei Electorale Centrale, care a respins solicitarea a peste 400 de mii de cetăţeni care au semnat pentru organizarea unui plebiscit în vederea modificării procedurii de alegere a şefului statului. În 2016, Tatiana Vieru a condus completul de judecată care a examinat dosarul diasporei, care a contestat încălcarea dreptului la vot la alegerile prezidenţiale din această toamnă.

 

Dumitru Visternicean, membru al CSM, este cunoscut pentru opinii separate în cazuri de rezonanţă. În octombrie 2016 el a fost singurul magistrat care s-a pronunţat împotriva eliberării acordului de către CSM pentru efectuarea unor acţiuni de urmărire penală în privinţa mai multor judecători bănuiţi că ar fi fost implicaţi în „Spălătoria rusească”.

 

„Art. 307 din Codul Penal stabileşte componenţa de infracţiune «pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri contrare legii». Dispoziţia alin. (1) este: «Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe decizii sau încheieri contrar legii». Judecătorii vizaţi în sesizare sunt bănuiţi de «pronunţarea unei hotărâri contrar legii». Niciunul dintre ei nu a «pronunţat» o hotărâre.”

 

„Toţi au eliberat ordonanţe judecătoreşti în conformitate cu procedura în ordonanţă. Iar ordonanţa judecătorească nu este obiectul material al componentei de infracţiune prevăzută de art. 307 Cod Penal”, a argumentat Visternicean. 

 

CONTINUAREA PE ANTICORUPTIE.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Actualitate
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn