Google+

Deputatul Tutu: Actiuni cu tenta electorala cu milioane de lei din bugetul de stat - DOC/Ziarul de Garda

In ultimele luni, deputatul democrat Constantin Tutu anunta pe retelele de socializare ca a contribuit la reparatia mai multor strazi din suburbiile Chisinaului. „Suburbiile capitalei ar trebui sa fie o prioritate pentru cei care conduc Primaria Chisinau, nu sa-si aminteasca de aceasta centura de aur a orasului doar in timpul campaniei electorale, cand au nevoie ca de aer de votul acestor cetateni pentru a ajunge Primar”, declara Tutu pe retelele de socializare. Ce nu spune alesul poporului in declaratiile publice e ca realizarile cu care se lauda alesul poporului sunt facute din banii cetatenilor, scrie ZdG.md.

 

Începând cu luna iunie 2018, deputatul Constantin Țuţu şi-a atribuit reparaţia a cel puţin opt străzi din oraşul Durleşti. Din postările sale pe reţelele de socializare, dar şi de pe pagina de facebook a Partidului Democrat din oraşul Durleşti, aflăm că la iniţiativa deputatului ar fi fost reparate străzile Caucazului, Dimo, Toma Alimoş, Testemiţanu, V. Alecsandri, Valea Babei, Plopilor şi Cişmelelor. Lucrările de reparaţie ar fi început la iniţiativa deputatului Țuţu, după ce localnicii i-au solicitat acest lucru, afirmă Constantin Țuţu pe reţelele de socializare.

 

Am contactat-o telefonic pe primara de Durleşti, Eleonora Şaran, pentru a afla din ce surse sunt reparate drumurile şi care este aportul concret al deputatului democrat, Constantin Țuţu. Eleonora Şaran s-a arătat nedumerită că este telefonată referitor la acest subiect şi ne-a sugerat să-i adresăm întrebările deputatului Constantin Țuţu. La insistenţa reporterului, am aflat că străzile sunt, de fapt, reparate din bani publici, iar deputatul Țuţu ar fi cel care „participă la discuţiile cu cetăţenii, şi convinge instituţiile publice responsabile să ofere finanţare”.

 

Referitor la reparaţia străzii Caucazului din Durleşti, Eleonora Şaran susţine că proiectul a fost susţinut pentru finanţare în Consiliul Municipal Chişinău şi la Ministerul Economiei şi Infrastructurii Drumurilor, Constantin Țuţu fiind cel care ar fi mers „personal” şi ar fi demonstrat că „este nevoie ca această stradă să fie reparată”.

[...]

 

Câţi bani publici au fost alocaţi pentru reparaţia străzilor din Durleşti

Şeful direcţiei transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei mun. Chişinău, Vitalie Butucel, a declarat pentru Ziarul de Gardă că reparaţia drumurilor din oraşul Durleşti ţine de competenţa autorităţilor locale. „Ce ţine de strada Caucazului, o parte din bani au fost din bugetul municipiului, Consiliul Municipal a alocat circa 30% din tot proiectul”, a declarat Butucel.

 

La 15 iunie 2018, Constantin Țuţu anunţa „cu mândrie” începerea lucrărilor de reparaţie a străzii Caucazului din oraşul Durleşti: „Suburbiile capitalei ar trebui să fie o prioritate pentru cei care conduc Primăria Chişinău, nu să-şi amintească de această centură de aur a oraşului doar în timpul campaniei electorale, când au nevoie ca de aer de votul acestor cetăţeni pentru a ajunge Primar. Personal, cu locuitorii din Durleşti am avut zeci de întâlniri şi de fiecare dată toţi oamenii mă rugau să mă implic şi să fac posibilă repararea străzii Caucazului. Astăzi pot să anunţ cu mândrie că strada Caucazului se află în reparaţie. În continuare mă voi implica şi împreună cu echipa PDM voi face tot posibilul ca şi locuitorii altor suburbii să se poată bucura de un trai mai bun”.

 

[...]

 

Reparaţia drumului de acces spre comuna Bacioi, motiv de PR electoral

Pe lângă străzile reparate din or. Durleşti, Constantin Țuţu şi-a atribuit pe reţelele de socializare şi reparaţia drumului de acces spre comuna Bacioi. La 23 octombrie 2018, deputatul a transmis un demers către Nistor Grozavu, viceprimarul mun. Chişinău, prin care îi solicită acestuia implicarea în rezolvarea problemei privind reparaţia drumului de acces în comuna Bacioi şi identificarea resurselor necesare pentru realizarea lucrărilor de reparaţie.

 

 

 

La doar o săptămână distanţă, pe 30 octombrie, Constantin Țuţu anunţa pe pagina sa de Facebook că drumul de acces spre comună deja se repară şi le mulţumea autorităţilor municipale pentru „receptivitate şi pentru că au răspuns pozitiv demersului său” (n.r.: din 23 octombrie).

 

Şeful direcţiei transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei mun. Chişinău, Vitalie Butucel, a declarat că la baza deciziei de a repara drumul de acces spre comuna Bacioi a stat problema lipsei transportului public în zona respectivă, semnalată de către locuitori. Vitalie Butucel a refuzat să comenteze declaraţiile deputatului Constantin Țuţu: „Pe fiecare îi vizează. Dacă au fost înregistrate anumite demersuri, eu pot să verific să vă spun”.

 

CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn