Judecatoria Rascani, a respins astazi cererea de suspendare a executarii hotararilor Curtii Constitutionale prin care Vladimir Turcan a fost destituit din functia de Presedinte al Curtii, iar Domnica Manole a fost aleasa in functie.
Anuntul a fost facut public de catre deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Sergiu LITVINENCO, DEPUTAT PAS: "Dodon si socialistii nu se mai opresc din dorinta nesabuita de a prelua controlul asupra Curtii Constitutionale cu ajutorul ”justitiei”. Azi, Judecatoria Chisinau, sediul Rascani, a respins cererea de suspendare a executarii hotararilor Curtii Constitutionale prin care Vladimir Turcan a fost destituit din functia de Presedinte al Curtii, iar Domnica Manole a fost aleasa in aceasta functie. Partea proasta e ca, desi a fost emisa aceasta incheiere de respingere, de facto judecatorii de la Rascani au recunoscut cele doua hotarari contestate de Turcan ca acte administrative care pot fi verificate/controlate de catre instanta de judecata. Altfel spus, judecatorii au decis ca vor analiza totusi legalitatea destituirii lui Turcan si al numirii lui Manole. Este fara precedent in lume desigur, dar, din pacate, asta este realitatea.
Prin urmare, Curtea Constitutionala trebuie sa dea cat mai repede un verdict cu privire la sesizarea pe care am depus-o vizand interpretarea art.140 alin.(2) din Constitutie si sa spuna transant inca o data ceea ce spune si Constitutia, ca sa auda/vada si judecatorii de la Riscani: ca hotararile Curtii sunt definitive si nu pot fi atacate. Voi face un demers in care voi solicita accelerarea examinarii sesizarii mele."
