„A avut loc un forum în cladirea respectiva, conform contractelor preconizate, stabilite, tot a fost corect, doar ca cei care au organizat nu s-au gândit, nu erau prea bine constienti ca în cladirea respectiva se afla si Pretura, si instanta de judecata. De aici porneste tota problema. Eu când am auzit informatia, am ramas neplacut surprins. Ulterior, am înteles ca s-a clarificat situatia”, a declarat reprezentantul PDM.
Acesta a declarat ca nu cunoaste daca în cladirea respectiva este sediul Organizatiei teritoriale Buiucani a partidului sau daca a fost închiriata o încapere doar pentru evenimentul de astazi, 7 iunie: „nu cunosc, n-am intrat în esenta”.
Astazi, 7 iunie, fatada cladirii în care se afla Pretura sectorului Buiucani al capitalei, dar si sediul Buiucani al Judecatoriei Chisinau, si-a schimbat aspectul. Pe edificiu a fost instalat un panou imens care indica locatia organizatiei teritoriale a Partidului Democrat din Moldova (PDM). Respectiv, angajatii Preturii, Judecatoriei, dar si ai Directiei deservire fiscala a Serviciului Fiscal de Stat, au fost nevoiti sa acceada în cladire printr-o intrare acoperita cu un panou al partidului politic.


