Moldoveanul din Italia, care acum cateva zile si-a omorat fiul si a ranit-o grav pe mama acestuia, a comparut in fata judecatorilor. Acesta a declarat in instanta ca si-a omorat copilul din greseala. Baiatul ar fi incercat sa-i ia apararea mamei sale, iar el ar fi vrut sa-l dea la o parte, insa din greseala l-a injunghiat.

Tragedia a avut loc marti dimineata. Barbatul a venit acasa beat, dupa ce a petrecut toata noaptea intr-o sala cu jocuri de noroc. Intre el si sotie ar fi izbucnit un scandal. Barbatul spune ca a luat cutitul in mana doar ca sa-si sperie sotia. In acel moment, intre ei a intervenit fiul de 19 ani. Baiatul ar fi vrut sa-i ia apararea mamei, insa tatal sau l-a injunghiat de cateva ori in piept, scrie StiriLocale.md.

Imediat dupa tragedie, moldoveanul a declarat politistilor ca sotia sa se face vinovata de cele intamplate.

In urma autopsiei, pe corpul baiatului au fost depistate doua plagi, una in regiunea pieptului, iar cealalta in abdomen. Totodata, tanarul avea mai multe taieturi in palma, semn ca a incercat sa scoata cutitul din mana tatalui sau.

Cu lacrimi in ochi, barbatul de 48 de ani, de meserie zidar, a cerut permisiunea judecatorilor pentru a vedea corpul fiului sau.

Moldoveanul este acuzat ca si-a omorat fiul, dar si de tentativa de omor asupra sotiei sale. Barbatul a fost plasat in arest preventiv.

Potrivit presei italiene, cei doi soti se aflau in proces de divort.

Totodata, procurorii spun ca, deocamdata, sotia barbatului nu poate fi interogata. Aceasta ramane in continuare internata in spital.