Vom reusi sa ne descurcam la anul, chiar si fara bani din exterior. O spune noul ministru al finantelor, care a prezentat astazi raportul de activitate a institutiei pentru 2018. Ion Chicu a facut aceasta declaratie, desi in bugetul pentru anul viitor au fost deja prevazute ajutoare din afara.
Ion CHICU, MINISTRUL FINANTELOR: “Noi putem trai si fara aceste surse si deloc nu ne pune sub risc major, lipsa acestor mijloace.”
Ion Chicu, care pana acum a fost adjunctul lui Armasu si a devenit ministru saptamana trecuta printr-un decret semnat de Igor Dodon.
Ion CHICU, MINISTRUL FINANTELOR: “Eu doar vreau sa-i multumesc ca m-a acceptat.”
A prezentat un raport triumfalist pentru anul curent, cu cresteri de salarii si pensii.Nu toti cei cu care am discutat in strada simt insa performantele enumerate de Chicu.
“E foarte putin ceea ce ni se acorda. Eu am de 930 de lei. Daca copiii nu mi-ar achita facturile, mi-ar ajunge doar de mancare, un lapte si o paine. Tot ce se face se face in folosul lor nu in folosul oamenilor. Macar 3 mii de lei sa fie.”
“Cei care au plecat ne mai transmit bani, dar asa e saracie. Eu primeam 3500 si nu-mi ajungea pentru nimic.”
“Pentru mine, daca lucrez la cateva servicii imi ajung bani.”
Proaspatul ministru al finantelor se mandreste cu faptul ca proiectul democratilor "Prima casa" ar determina moldovenii sa ramana acasa.
Ion CHICU, MINISTRUL FINANTELOR: “Desi prognozele unor sceptici arata ca noi nu vom realiza cifra stabilita pentru anul acesta, puteti sa vedeti ca acum am depasit 1000 de credite acordate. 100 de familii tinere au outut cu suportul acestui program sa-si cumpere o locuinta ceea ce insemana ca raman oficial in tara.”
Desi expertii spun ca numeroasele proiecte lansate de guvern in ultima perioada ar putea lasa bugetul fara bani dupa alegeri, Ion Chicu este de alta parere.
Ion CHICU, MINISTRUL FINANTELOR: “Bugetul RM este sustenabil, economia este in stare sa genereze plus valoare. Surse sulimentare nu ar fi in plus si ar fi utile pentru a le orienta spre investitii".
Seful fiscului si cel al departamentului vamal au fost la fel de optimisti. Cei cu care am vorbit astazi despre reusitele guvernarii, au transmis mesaje demnitarilor.
“Eu vreau ca guvernantii sa nu se gandeasca doar la ei, dar sa se gandeasca si la popor, pentru ca e foarte greu de trait. Cel satul niciodata nu il va intelege pe cel flamand. In afara de voi mai sunt oameni."
“Ca noi sa nu ne gandim cum sa supravietuim, dar sa ne gandim cum sa traim mai bine.”
Saptamana trecuta Ion Chicu a depus juramantul de investire in functie, fiind acceptat si chiar laudat de presedinte. El a ocupat locul lui Octavian Armasu, numit guvernator la Banca Nationala, dupa plecarea lui Sergiu Cioclea. Chicu si Dodon au fost odata intr-o echipa. Acestia au facut parte din guvernul Tarlev, Dodon ocupand functia de ministru al economiei, iar Chicu – consilier al prim-viceprim-ministrului de atunci, Zinainda Greceanii.