Primar cu venituri " modeste", dar cu casa in constructie de zeci de mii de euro. Astfel de proprietati are in posesia sa Angela Zaporojan, care din anul 2011 si pana in prezent ocupa functia de primar in satul Colonita. Functionara primeste un salariu de circa 6000 de lei pe luna, dar construieste o casa care, in aceasta localitate, valoreaza intre 65 si 80 mii de euro, scrie ZdG.md.
În ianuarie 2017, Angela Zaporojan devine proprietara unui teren cu o suprafata de 0,07 ha, iar în luna martie aceasta începe constructia unei case cu doua nivele, în prezent aflata la etapa de finalizare. De mentionat ca, pe santierul casei, a fost vazut fondatorul unei firme care a câstigat licitatia de reparatie a gradinitei din sat.
Firmele unei singure persoane si contractele de milioane cu primaria
La mijloc de 2015, erau începute lucrarile de reparatie capitala a gradinitei de pe str. B. P. Hasdeu din satul Colonita. Conform datelor oferite de Agentia Achizitiilor Publice, în iulie 2015, Hiperteh SRL a câstigat un contract cu primaria în valoare de 3 milioane de lei. La scurt timp, în octombrie, alta firma, Delta Construct SRL, câstiga alt contract în valoare de 1,1 milioane de lei.
Aparent, nimic dubios, doar ca, la o luna distanta, Hiperteh SRL mai obtine un contract de 347 mii de lei, acesta fiind singurul participant la concurs. În 2016, aceeasi firma semneaza alte doua contracte în valoare de peste 2,6 milioane de lei, iar în iulie Delta Construct obtine 1,6 milioane de lei în urma unui tender. Ultimul concurs a fost organizat în luna mai 2017, când Forcon Plus SRL semneaza cel mai costisitor contract, în valoare de 5,3 milioane de lei. Astfel, pentru reparatia gradinitei, primaria din Colonita a alocat 13,9 milioane de lei. În valuta straina aceasta ar fi circa 670 mii de euro.
[...]
Veniturile si proprietatile primarului din Colonita
Conform declaratiei de avere si interese personale, în anul 2016 Angela Zaporojan a obtinut un venit anual de 7750 de lei din activitatea sa la Liceul „Gheorghe Ghimpu” din localitate, iar din functia de primar a obtinut un venit de 79 201 lei. Totodata, functionara nu a indicat nicio sursa de venit a sotului sau fiicei. Cu un salariu de aproximativ 6000 de lei lunar, primarita cumpara un teren si construieste o casa cu doua nivele. Pentru comparatie, un imobil similar din satul Colonita costa între 65 si 80 mii de euro.
La acest capitol, Angela Zaporojan a declarat: „casa a fost construita din banii primiti de la fostul sot, aflat la lucru în Federatia Rusa. Casa a fost construita pe banii câstigati cinstit de catre mine si familia mea. Asta am sa va zic”. Totodata, primarita ne-a mai comunicat ca terenul a fost procurat în rate, deoarece ea nu a avut posibilitatea de a achita integral costul acestuia.
Dumitru Ghimpu, consilier la primaria din Colonita din partea Partidului Liberal, a declarat ca „este dubios ca un singur membru al familiei, care este divortata, iar restul membrilor nu lucreaza s-au facut cu doua case. În declaratia pe venit aceasta obtine 79 de mii de lei, când numai lotul a fost procurat cu 20 de mii de euro, iar casa a fost ridicata în timp de o vara”. Vera Caraman, consiliera din partea PL în Primaria Colonita, ne-a comunicat ca „apar foarte multe dubii de unde dumneaei îsi construieste casa pe un salariu mizer, pe când este si divortata si are un copil la întretinere”.