La o saptamana de la lansarea oficiala a programului Prima Casa a fost oferit primul credit de finantare a unei familii din capitala. Asa cum era de asteptat, la eveniment au fost si oficiali, care au facut o sarbatoare din asta. Daca ministrul Finantelor si presedintele bancii si-au dat mana si s-au incurajat reciproc, familia, care a primit banii a fost mai discreta si nu prea a vrut sa ofere detalii.


Petru si Dorina Nimerenco au primit astazi banii de care aveau nevoie ca sa se mute la casa noua.

Petru NIMERENCO: “Ca orice tanar din Moldova, pana la 30 de ani, ne-am dorit sa avem o casa.”

 Cat costa noua locuinta, daca vor face fata creditului impovarator nu am reusit sa aflam, intrucat familia a preferat sa nu ofere detalii.

Petru NIMERENCO: ”- Cu cati bani ramaneti in familie dupa ce achitati rata lunara la banca? - Indeajuns, multumesc.”

 Mult mai deschisi s-au aratat oficialii, care au avut grija sa faca din aceasta tranzactie – o sarbatoare.

Octavian ARMASU, MINISTRUL FINANTELOR: “La multi ani in casa noua, sa isi construiasca viitorul acasa.”

 Serghei CEBOTARI, PRESEDINTELE COMITETULUI DE CONDUCERE AL BANCII: “Noi suntem plini de lichiditati astazi, toate bancile au surplus de bani, trebuie sa ii alocam in economia reala.”

La un miliard de lei garantie oferita de stat, in acest an, moldovenii vor putea cumpara apartamente care sa valoreze in total pana la 2 miliarde de lei, ceea ce ar insemna cel mult doua mii de locuinte de 50 de mii de euro. Programul Prima casa a fost lansat pe 26 martie.