Absolventii gimnaziului-internat din Straseni au avut parte aseara de o petrecere care cu greu poate fi numita bal de absolvire. Elevii s-au adunat in cantina scolii ca sa-si ia ramas bun de la internatul le-a fost casa si de la profesorii care le-au fost ca si parinti. In loc de rochii de printese, pantofi cu toc si chiote de veselie asa cum suntem obisnuiti sa vedem la balurile de absolvire, la petrecerea lor am vazut lacrimi si ingrijorare pentru ziua de maine.

La internat balul a inceput cu.. o pana de curent din cauza careia elevii n-au putut intra in cantina asa cum era prevazut. Asa ca s-au inghesuit intr-un mic foisor ca sa nu-i ude ploaia si acolo si-au prezentat programul pregatit cu atata migala. 


Dintre toate rudele sau parintii, la bal a venit o singura bunica. Asezata, sub un copac care s-o apere de ploaie, batrana i-a urmarit cu drag.

 

Dar in sfarsit s-a aprins lumina, iar elevii au mers bucurosi in cantina. Acolo si-au continuat spectacolul. 



Care in scurt timp s-a tranformat intr-un sir de emotii imposibil de stapanit. 



Ei nu pleaca pur si simplu din scoala, ei pleaca din locul in care si-au trait copilaria, iar asta e ca si cum ar pleca de-acasa. 



Mica lor petrecere a continuat la masa, poate cea mai copioasa din viata lor. Bucataresele s-au straduit sa le faca bucate ca acasa. 



Si daca tot e bal, baietii si-au pus cei mai buni adidasi pe care-i au, iar fetele au facut tot posibilul ca imbrace o rochie frumoasa. Doina si-a muncit rochia.  


"Am muncit la niste rude in gopodarie si mi-au dat bani, asa ca am cumparat-o”

 
Iar Alexandra a imprumutat-o.


“Mi-a dat-o o ruda sa o port azi.”


Ea nu si-a mai vazut mama de 10 ani, de cand a adus-o aici de mana si a lasat-o. Doar bunicul o mai viziteaza, iar pentru bal, batranul i-a adus un cadou. 


“Papucii mi i-a cumparat bunelul...”De azi incolo sunt nevoiti sa se descurce singuri. 



Sapte dintre ei nu au pe nimeni pe lume, asa ca vara si-o vor petrece in centre de plasament. Tatiana va merge acasa, la mama care n-a avut posibilitatea sa o tina alaturi...

Dupa asta vor invata in scoli profesionale sau in cel mai bun caz la colegii. Un curs obisnuit – liceu-facultate e practic imposibil pentru ei. 



Autoritatile locale sunt obligate, prin lege, sa-i asigure cu locuinte, dar putini dintre ei ajung sa vada asta. Si totusi, cei mai perseverenti dintre ei au de gand sa faca totul ca sa-si atinga visul. 


“Eu imi doresc sa devin arhitect, dar nu am bani pentru taxe. O sa strang din bani pentru taxe, poate o sa-mi dea bunica.”

 
Pentru petrecerea de adio fetele au facut zeci de repetitii si au pregatit si un dans, dar nu l-au mai putut prezenta pentru ca s-a stins din nou lumina. Asa ca au ramas toti la masa pe intuneric meditand la un viitor care pentru ei se ascunde intr-o bezna la fel de adanca. 


Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Toti elevii au intrat pe aceste porti de nevoie, o soarta trista i-a adus aici. Le-a fost greu atunci, dar si mai greu le este acum cand trebuie sa iasa pe aceste porti. Si asta pentru ca in fata li se asterne un drum pe care trebuie sa-l parcurga singuri si sa-si croiasca soarta cu fortele proprii. "