Salvatori de la noi si din Romania au depus flori la complexul memorial din Cantemir unde acum doi ani s-a prabusit elicopterul.
Mihail HARABAGIU, DIRECTOR IGSU: “Atata timp cat noi ii vom pomeni pe dansii atata timp ei vor trai printre noi.”
La eveniment a participat ambasadorul Romaniei la Chisinaum Daniel Ionita, oficiali romani, dar si colegii celor 4 salavatori care si-au pierdut viata.
Flori au fost depuse si de localnicii satului Haragas, care s-au adunat pentru ai pomeni pe cei care au salvat vieti. Slujba de pomenire a celor patru membri a echipajului a fost efectuata de un sobor de 9 preoti.
Tragedia de la Haragas s-a produs in data de 2 iunie 2016. Cei patru membri ai echipajului SMURD Iasi zburau spre Cahul, pentru a prelua un pacient cu probleme cardiace. Cerul nu a tinut cu ei in acea zi. Se formase o ceata densa, iar vizibilitatea era extrem de redusa.
Aparatul de zbor a disparut din vizor si a venit vestea cumplita. Elicopterul s-a prabusit la 100 de metri de la padurea din Haragas, iar toti cei patru membri ai echipajului au murit pe loc.
La un an de la tragedie, in acel loc a fost ridicat un memorial imens. Aleea de 50 de metri care desparte crucea de placa comemorativa simbolizeaza o pista de aterizare. In locul in care a fost gasita epava apartului de zbor a fost inaltata o cruce imensa din metal negru, iar in fata acesteia a fost amplasata o placa comemorativa cu numele celor cazuti la datorie.

