S-au luat la bataie chiar in inspectoratul de politie. Este vorba despre patru tineri din satul Zaim din Causeni, care au fost adusi la inspectorat dupa ce s-au luat la harta in centrul orasului. Unul dintre batausi a spart un geam cu capul.
Incidentul s-a produs duminica trecuta. Tinerii au chefuit impreuna la hramul orasului Causeni, iar la ora 4 dimineata s-au luat la bataie. Acestia au fost adusi la inspectoratul de politie, insa nici acolo scandalagiii nu s-au potolit.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum tinerii au continuat sa-si imparta pumni si picioare, iar politistii au intervenit, punandu-i la pamant.
Batausii au spart geamul usii de la intrare si au umplut de sange mobilierul si podelele institutiei. Tinerii au fost retinuti pentru 12 si respectiv 15 zile in izolatorul de detentie preventiva al inspectoratului din Causeni.