Soferii microbuzelor de pe 5 rute municipale nu trec controlul medical in fiecare zi, iar masinile lor nu sunt verificate de un mecanic inainte sa porneasca la drum. O spun inspectorii ANTA, care au fost astazi pe la cateva statii terminus din capitala. Patru firme au fost amendate cu cate 20 de mii de lei, desi reprezentantii acestora spun ca respecta toate procedurile.
Inspectorii ANTA, insostiti de agenti de patrulare, au trecut pe la statiile terminus ale microbuzelor cu noaptea in cap. In cateva cazuri, ei au stabilit ca masinile pornisera la drum fara sa fie verificate de mecanicul care ar fi ajuns cu intarziere la serviciu.
La randul sau, mecanicul sustine ca nu a intarziat si ca in fiecare zi isi face datoria. Doar ca in aceasta dimineata chiar el a depistat mai multe nereguli.
Sorin GANGA, MECANIC AUTO: “ -Cu ce aparate faceti controlul? - vizual!- Trebuie sa faceti controale in fiecare dimineata? Da!- Si faceti?- la 36 de ore v-am spus.- Inspectorii au spus ca astazi nu erati aici?- Eu dimineata am fost la politie apoi am venit sa pornesc masinile.”
Conducatorii auto cred ca ANTA a inceput sa verifice microbuzele dupa ce un sofer a dat afara din maxi-taxi un copil caruia ii curgea sange din nas.
“Masinile sunt normale. Asta au inceput sa faca dupa ce au pus pe internet baiatul cela care era de sange in rutiera, a trebuit sa spuna soferului ce s-a intamplat, da nu sa se duca acasa.”
Cei de la ANTA spun ca de fapt mai multi pasageri s-ar fi plans pe starea microbuzelor.
Sergiu BALTAG, SEF ADJUNCT ANTA: “In baza multiplelor sesizari din partea locuitorilor municipiului Chisinau ANTA su autosesizat si au facut controale la statiile terminus a rutelor municipale. S-au depistat mai multe abateri necompletarea actelor permisive, lipsa controlului medica, lipsa controlului tehnic nu se asigura inainte de a iesi la ruta.”
Acum cateva zile, un microbuz de pe ruta 166 incarcat cu pasageri, a fost la un pas de tragedie, dupa ce o roata i-a sarit din mers. Iar cazul copilului care spune ca s-a lovit la nas pentru ca soferul microbuzului a franat brusc, a avut loc in urma cu aproape doua saptamani.
Potrivit Agentiei Nationale a Transportului Auto, astazi s-au efectuat controale la 10 statii terminus. In urma acestora, 4 operatori de rute s-au ales cu amenzi de cate 20 de mii de lei. Responsabili de la ANTA sustin ca in urmatoarele saptamani verificarile vor continua.

