Un barbat si o femeie reveniti recent acasa de peste hotare, care urmau sa se casatoreasca in curand, sunt unicii supravietuitori ai teribilului accident, produs aseara la Orhei. Barbatul de la volanul Toyotei care a fost izbita frontal de BMW-ul intrat pe contrasens a fost transportat la spital cu mai multe traumatisme, iar concubina sa se afla in stare extrem de grava la reanimare. Aseara, in drum spre spital s-a stins si soferul de la volanul BMW-ului, astfel numarul persoanelor decedate a ajuns la 4.


Tragedia s-a produs aseara in jurul orei 19. O masina de model BMW, care circula cu viteza excesiva, a intrat pe contrasesns in apropiere de Ivancea si s-a izbit o Toyota, care circula regulamentar.

Loreta LISNIC, REPORTER PRO TV: “Impactul a fost atat de puternic incat cele deoua masini s-au facut zob. La acest BMW roata din Fata a ajuns pe capota, iar teava de esapament a fost aruncata la cativa metri departate.” 

In consencinta, o fata si doi baieti cu varstele cuprinse intre 22 si 24 ani au murit pe loc, iar soferul de 25 de ani s-a stins in drum spre spital. Cei patru erau prieteni.

Sorin ELENIN, SPECIALIST AL SERVICIULUI SUPRAVEGHERE TEHNICA SI ACCIDENTE RUTIERE: ”Automobilul de model BMW, care se deplasa catre directia Orhei, a iesit pe contra sens, a derapat si a tamponat automobilul Toyota.” 

Pe carosabil au fost imprastiate bucati din cele doua masini, transformate in mormane de metal. Cateva victime au ramas prinse intre fiare, asa ca a fost nevoie de interventia salvatorilor de la descarcerare.

Cele doua persoane care se aflau in Toyota, un barbat de 37 de ani si iubita lui de 35 de ani au fost trasportati de urgenta la spital. Barbatul este internat in sectia de traumatologie, iar femeia la reanimare. Starea ei este extrem de grava, spun medicii. Oamenii legii din Orhei ne-au spus ca cei doi au venit recent de peste hotare si urmau sa se casatoreasca.

Andrian BULBA, MEDIC TRAUMATOLOG SPITALUL RAIONAL ORHEI: “A fost operata, este la reanimare...”

Dupa accident, pe soseaua Chisinau Orhei s-au format abuteiaje kilometrice. Abia peste o ora, cand de acolo au fost evacuate cele doua automobile, traficul a revenit la normal.