Doi moldoveni au fost raniti intr-un grav accident, produs ieri in judetul Buzau din Romania. Microbuzul cu care se deplasau spre Chisinau s-a ciocnit cu un automobil. S-ar fi intamplat din cauza vitezei si a carosabilului umed. In total, 5 oameni au avut nevoie de ingrijiri medicale.

Publicat:09.10.2017, 09:00


Soferul automobilului, de 28 ani, se deplasa spre Bucuresti, scrie presa romana. Intr-o curba, de pe soseaua de centura a Buzaului,  acesta ar fi pierdut controlul volanului, a derapat si a intrat pe contrasens. In acel moment, a iesit in fata microbuzului, care se indrepta spre Chisinau, soferul caruia nu a mai reusit sa evite impactul, povestesc pasagerii. 

"- Venea masina aia din fata si la un moment dat a mers pe o parte si noi ne-am lovit de ea. - V-ati speriat? - Este. Si normal. “

 Astfel ca microbuzul a lovit din spate automobilul. Soferul masinii, sotia si copilul sau de 5 ani au fost transportati la spital. Ulterior, au fost internati si doi pasageri din microbuz, care s-au plans ca au dureri mari la cap. Politistii Inspectoratului de Politie Buzau au deschis un dosar penal.