Peste 70 de republicani care au condus institutii din sistemul securitatii nationale in diferite administratii americane arata, intr-o scrisoare comuna difuzata vineri de presa din SUA, ca presedintelui republican Donald Trump „ii lipsesc caracterul si competenta pentru a conduce aceasta tara” si anunta ca la alegerile din 3 noiembrie vor vota cu contracandidatul democrat al acestuia, Joe Biden, relateaza agentia EFE, citata de Agerpres.
„Ne ingrijoreaza profund directia natiunii noastre sub conducerea lui Donald Trump”, spun semnatarii scrisorii, printre care se numara fostul director al Agentiei Centrale de Informatii (CIA) Michael Hayden, fostul director al Comunitatii Nationale de Informatii John Negroponte, fostul secretar de stat al apararii Chuck Hagel sau fostul director al Biroului Federal de Investigatii (FBI) William Webster.
„Trump a demonstrat ca-i lipsesc caracterul si competenta pentru a conduce aceasta natiune si a manifestat comportamente corupte care-l fac inapt pentru functia de presedinte”, arata fostii responsabili cu securitatea nationala a SUA, care au ocupat functii in timpul presedintilor Ronald Reagan, George W. Bush sau George H.W. Bush, unii chiar si in perioada de cand Donald Trump este la Casa Alba.
Acesta din urma „a afectat grav rolul SUA de lider mondial”, „a solicitat influenta straina si a subminat increderea in alegerile noastre prezidentiale”, „s-a aliniat cu dictatori” si „a jignit fortele noastre armate, agentiile de informatii si diplomatii”, continua semnatarii scrisorii.
Trump „a subminat statull de drept”, „a dezonorat Presedintia”, „a divizat tara”, „a atacat si umilit imigrantii” si „a pus in pericol securitatea SUA” prin perturbarea functionarii agentiilor de securitate nationala, enumera mai departe fostii sefi ai acestor institutii.
Pentru toate acestea, concluzioneaza ei, „suntem ferm convinsi ca este in interesul natiunii noastre ca vicepresedintele (din timpul presedintiei lui Barack Obama - n. red.) Joe Biden sa fie ales ca viitor presedinte al Statelor Unite, si vom vota pentru el”.
Conventia Nationala a Partidului Democrat s-a incheiat joi dupa ce a oficializat candidatura lui Biden pentru scrutinul din 3 noiembrie.
In timpul acestei Conventii, si alte figuri republicane proeminente si-au declarat sustinerea pentru candidatura lui Biden, printre care si fostul guvernator de Ohio, John Kasich. Fostul secretar de stat Colin Powell a anuntat in iunie ca anul acesta va vota pentru candidatul democrat pentru ca Trump „minte”.
Cu 74 de zile inaintea alegerilor, sondajele ii dau lui Biden un avans de circa 10 procente in fata lui Trump.