Google+

Din ce tari sunt victimele atacului terorist din Barcelona

Cea mai tanara victima a atacului terorist de la Barcelona ar fi o fetita de numai trei ani, in timp ce o alta fata, de sase ani, este ranita grav si internata in spital, relatează The Guardian, potrivit News.ro.

 

Fetiţa de trei ani a murit la spital, la scurt timp după ce a ajuns.

 

Copila de şase ani, a cărei naţionalitate nu a fost dezvăluită, a fost internată cu hemoragie cerebrală.
Cetăţeni din 24 de ţări se numără printre cei 13 morţi şi peste 100 de răniţi din atacul de pe principala arteră pietonală din Barcelona, Las Ramblas.

 

Trei dintre morţi ar fi germani, iar ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, a confirmat că un belgian a murit.

 

De asemenea, patru australieni au fost răniţi: două femei sunt în spital, în stare gravă, dar stabilă, în timp ce doi bărbaţi au fost externaţi.

 

Trei bărbaţi din Olanda se numără printre răniţi, la fel ca şi o femeie şi cei doi copii ai săi din Grecia.

 

Trei români au fost răniţi în atentat, a anunţat Ministerul de Externe de la Bucureşti. Reprezentanţii Consulatului General al României la Barcelona urmează să se deplaseze la spitalul în care cetăţenii români răniţi sunt internaţi.

 

Un cetăţean din Hong Kong a fost rănit uşor, la fel ca şi un un american.

 

Pe parcursul nopţii lungi şi haotice, pe reţelele de socializare au fost lansate numeroase apeluri pentru traducător de engleză, italiană şi franceză, care să meargă la spitale şi clinici pentru a ajuta medicii şi asistentele care îngrijeau zecile de victime care nu vorbeau spaniolă.

 

Numeroase ţări au deschis linii telefonice de urgenţă pentru cetăţenii lor şi au transmis avertismente celor prinşi în zonele afectate să nu iasă pe stradă cât timp au fost în curs operaţiunile contraterorism.

 

Între timp, poliţia spaniolă a verificat străzile şi aleile înguste care se intersectau cu Las Ramblas, trecând printre terase de mici restaurante şi cafenele unde farfurii cu mâncare fuseseră abandonate de turiştii care au fugit pentru a-şi salva viaţa.

 

În timp ce Spania se trezeşte, ambasade străine depun încă eforturi pentru a stabili cine a fost afectat. Mulţi turişti nu şi-au înregistrat planurile de călătorie sau deplasările.

 

Autorităţile spaniole nu au publicat numele morţilor şi răniţilor.  

 

Sursa: News.ro


Citeste mai multe despre: ,
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn