Google+

Donald Trump, criticat dur pentru comportamentul de la summitul cu Putin: „Cea mai jenanta prestatie”

Intalnirea lui Donald Trump cu Vladimir Putin a starnit un val de reactii negative peste Ocean. Adversarii ii reproseaza ca n-a rostit nicio critica la adresa Rusiei.

 

Mai mult, a discreditat serviciile americane de informaţii, preferând să-i dea crezare lui Putin când spune că Rusia nu s-a amestecat în alegerile americane. Un fost director CIA l-a acuzat de trădare, iar unul dintre duşmanii săi politici, senatorul John McCain, consideră că Trump s-a umilit.

 

Donald Trump a preferat să discute singur cu Vladimir Putin, ca să-l cântărească mai bine şi să-şi dea seama ce fel de om e. Dar şi pentru că, spun surse de la Casa Albă, n-a vrut să-l încurce consilierii săi, care au o atitudine mult mai fermă decât el faţă de Rusia.

 

Consilierul pentru securitate naţională, şeful diplomaţiei şi o expertă în relaţia cu Rusia i s-au alăturat abia după două ore în care a discutat doar cu Putin, însoţiţi de translatori. Punctul cel mai comentat al conferinţei de presă este acela în care Donald Trump a părut să-i acorde credit lui Putin în defavoarea propriilor servicii de informaţii.

 

Reporter: „Toate agenţiile americane de informaţii au ajuns la concluzia că Rusia a intervenit. Dvs. pe cine credeţi?”
 

 

Trump: „Preşedintele Putin tocmai a spus că n-a fost Rusia. Voi spune asta: nu văd de ce ar fi făcut-o.”
 

 

Reporter: „Domnule preşedinte Putin, v-aţi dorit să câştige preşedintele Trump alegerile? Şi aţi ordonat vreunui oficial rus să-l ajute să câştige?”
 

 

Putin: „Da, am vrut să câştige, pentru că vorbea despre normalizarea relaţiilor Statelor Unite cu Rusia.”

În timp ce criticile democraţilor erau poate de aşteptat, Donald Trump a fost criticat şi în interiorul propriului partid.

 

Marco Rubio, senator republican: „Ce a spus preşedintele azi este inexact. Comunitatea de informaţii a adunat o cantitate fără precedent de dovezi nu doar că Rusia a făcut eforturi să influenţeze în 2016, ci face eforturi şi acum să se amestece în societatea americană.”

 

Bob Cork, preşedintele Comisie de Afaceri Externe din Senat: „Oricine a avut de-a face cu Putin înţelege perfect că cel mai bun mod de a trata cu el e de pe poziţii de forţă. Şi mi s-a părut că declaraţiile preşedintelui ne-au făcut să părem o ţară mai degrabă slabă.”

 

Republicanul John McCain a avut o reacţie mult mai dură. „Conferinţa de presă de la Helsinki a fost una dintre cele mai ruşinoase prestaţii ale vreunui preşedinte american din istoria recentă”, a scris el într-un comunicat. „Pagubele provocate de naivitatea, egocentrismul, falsa senzaţie de egalitate şi simpatia pentru autocraţi ale preşedintelui Trump sunt dificil de calculat. Dar e clar că summitul de la Helsinki a fost greşeală tragică.”

 

William Burns, fost ambasador SUA la Moscova: Conferinţa de presă a fost cea mai jenantă prestaţie a unui preşedinte american pe scena mondială pe care am văzut-o vreodată. Să stai alături de un adversar şi rival străin şi să-ţi trădezi propriile instituţii şi servicii de informaţii e şocant.”

 

De altfel, la scurt timp după reuniunea de la Helsinki, justiţia americană a inculpat o femeie de naţionalitate rusă, acuzată că s-a infiltrat într-o organizaţie politică americană la ordinul unui înalt oficial de la Kremlin.


Citeste mai multe despre: ,
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn