Dupa o noapte de negocieri, diplomati din aproape 200 de tari au ajuns la o intelegere pentru a mentine Acordul de la Paris privind schimbarile climatice, semnat acum trei ani. Oficialii au adoptat un sir de reguli intr-un document de 156 de pagini, pentru a preveni incalzirea globala. Printre acestea - reducerea consumului de combustibili fosili si interzicerea defrisarilor.
“E decis! “
Intelegerea, convenita in urma unei nopti intregi de negocieri care a avut loc in orasul polonez Katowice, va cere fiecarui stat semnatar sa urmeze un set de masuri pentru a-si masura emisiile de gaz. De asemenea, tarile trebuie sa isi reduca aceste emisii pana la urmatoarea runda de discutii, care va avea loc in 2020.
“Trebuie sa oferim, pentru a primi inapoi. Trebuie sa fim curajosi, sa privim spre viitor si sa mai facem un pas pentru viitoarele generatii.”
Acordul cere tarilor dezvoltate sa fie mai clare in privinta ajutorului pe care intentioneaza sa il ofere statelor mai putin dezvoltate, pentru a avea mai multa energie nepoluanta si sa-si construiasca rezistenta impotriva dezastrelor naturale.
Nick PATON WALSH, CORESPONDENT CNN: "Tarile spun ca vor sa faca ceva in legatura cu incalzirea globala. Acest summit a fost despre cum se va actiona. Unul dintre scopuri este ca in urmatorii 12 ani, sa fie evitata cresterea temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius. In caz contrar, ne asteapta o schimbare catastrofala.”
Asta ar insemna o reevaluare a energiei globale si a sistemului de transport, spun expertii. Mai exact, tarile semnatare vor fi incurajate sa renunte la sursele de energie murdare, cum ar fi carbunele, petrolul si gazele naturale. Totul pentru a preveni fenomenele meteo extreme: secete, furtuni sau inundatii.
Statele Unite au fost de acord cu intelegerea, in pofida amenintarilor presedintelui Donald Trump privind retragerea Washingtonului din Acordul de la Paris. Cu toate acestea, SUA nu se poate retrage in mod formal din Acord pana in 2020.
Multi dintre participantii la Conferinta privind Schimbarile Climate si-au exprimat dezamagirea, considerand ca aceste masuri sunt capabile doar pe jumatate sa combata o criza climatica. Emisiile de gaze cu efect de sera sunt inca in crestere, iar milioane de oameni se afla in tari care sunt in pericol de seceta, inundatii si incendii de vegetatie.