Este iarna in toata regula si in estul Europei. A nins abundent in Romania, Serbia, Bosnia si Croatia. Temperaturile au scazut sub zero grade, iar pe strazi s-a circulat cu dificultate. In Romania, 11 judete se afla sub cod portocaliu de ninsori, in timp ce Bucurestiul si alte 30 de judete sunt vizate de un cod galben de vremea rea.


In judetul Brasov a nins toata noaptea, iar zapada s-a depus intr-un strat gros. Pe strazile inguste, unde utilajele nu au putut intra, localnicii se afunda in nameti. Oamenii au iesit cu lopetile sa curete zapada, la fel ca iarna. Iar ca sa nu inghete in case, localnicii s-au trezit peste noapte ca sa puna lemne pe foc.

Aproape 200 de localitati din judetul Vrancea nu au lumina dupa ce vantul a rupt retelele electrice. Numeroase masini au fost avariate de copacii cazuti peste ele. 

Meteorologii au emis cod portocaliu de ninsori in 11 judete. Frigul a ajuns si dincolo de Romania. Capitala Serbiei a fost acoperita de un strat de zapada, iar autospecialele au fost scoase pentru a curata drumurile. Oamenii spun ca nu s-au asteptat la asa o schimbare a vremii.

”A fost o adevarata surpriza având în vedere ca ieri era cald. Deodata a început sa ninga si am ramas cu totii surprinsi. Drumurile sunt acoperite de zapada.”

Pentru acest barbat, venit in Serbia din Kuweit, aprilie a insemnat prima zapada pe care a vazut-o in viata sa.

”Este prima data în viata când vad zapada. Este foarte dragut.”

Iarna a luat locul primaverii si in Polonia, Cehia, Croatia sau Bosnia. De trei zile ninge in estul Ucrainei. Familii din peste 200 de localitati stau fara lumina. Soferii isi incearca rabdarea in aceste zile, cand strazile sunt acoperite de zapada, iar anvelopele sunt de vara.

”Am 70 de ani, dar nu am mai vazut asa ninsori in luna aprilie niciodata.”

Grija cea mare este acum pentru pomii in floare si pentru culturi, in conditiile in care meteorologii anunta ca vremea rea se va mentine cel putin pana in weekend.