A fost trezita de politisti si anuntata ca masina pe care si-o cumparase acum cateva zile si nici nu reusise sa urce la volanul ei, a fost implicata intr-un accident. O femeie din capitala spune ca a trecut printr-o stare de soc cand a aflat ce s-a intamplat.

Intr-o postare pe Facebook, femeia a povestit cum s-a intamplat totul. Potrivit ei, cand a ajuns la locul accidentului a aflat ca un minor de 14 ani i-ar fi spart masina si a vrut sa se plimbe un pic cu ea.

Adolescentul conducea cu viteza pe o strada din capitala si a fost observat de oamenii legii. Politistii au incercat sa-l ajunga din urma, iar acesta nu s-a oprit. La un moment dat ar mai fi lovit patru masini si s-a oprit intr-un bloc de locuit.

Din spusele femeii, baiatul a incercat sa abandoneze masina si sa fuga, dar a fost prins de fortele de ordine.

Victima sustine ca a trecut printr-o adevarata stare de soc, pentru ca masina si-o cumparase acum 6 zile si nici macar nu a reusit sa urce la volanul ei.

Deocamdata nu am reusit sa vorbim cu oamenii legii pentru a afla mai multe detalii.