Laureatii premiilor Nobel 2018 si-au primit ieri distinctiile in cadrul a doua ceremonii desfasurate la Stockholm si Oslo. Munca si descoperirile celor 12 laureati, premiati anul acesta, variaza de la terapia cancerului si fizica laser la dezvoltarea proteinelor care pot rezolva problemele chimice ale omenirii. Activitatea lor a inclus, de asemenea, combaterea crimelor de razboi, precum si integrarea inovatiei si a climatului cu cresterea economica.
In cadrul unei ceremonii solemne, regele Suediei Carl Gustaf XVI-lea le-a inmanat premiile laureatilor Nobel pentru fizica, chimie, medicina si Economie. Cercetatorii James Allison si Tasuku Honjo au castigat premiul Nobel pentru Medicina pentru descoperirea terapiei in cancer prin inhibarea reglarii imune negative.
Americanul Arthur Ashkin, francezul Gerard Mourou si canadianca Donna Strickland sunt laureatii Premiul Nobel pentru Fizica pentru inventiile lor in domeniul laserelor. Iar cercetatorii americani Frances Arnold si George Smith impreuna cu britanicul Gregory Winter au fost desemnati laureatii Premiului Nobel pentru Chimie pentru dezvoltarea proteinelor care pot rezolva problemele chimice ale omenirii.
Tot la Stockholm, le-a fost inmanat premiul Nobel pentru Economie si americanilor William Nordhaus si Paul Romer pentru contributia adusa in domeniul cresterii economice sustenabile. O alta ceremomie, in cadrul careia au fost premiati laureatii premiului Nobel pentru Pace s-a desfasurat la Oslo. Distinctiile le-au fost inmanate Nadiei Murad si lui Denis Mukwege de catre presedintele Comitetului Norvegian pentru Nobel, in prezenta regelui Harald al V-lea al Norvegiei.
In discursul ei, rostit in fata familiei regale a Norvegiei, Nadia Murad a declarat ca spera ca aceasta zi sa fie inceputul unei noi ere in care Prioritatea sa fie pacea. Medicul ginecolog Denis Mukwege a dedicat premiul tuturor victimelor violentei sexuale din intreaga lume. Acesta consta dintr-o medalie de aur, o diploma si un cec de 9 milioane de coroane suedeze, echivalentul a 872 de mii de euro.
Premiul Nobel pentru Literatura nu a fost decernat anul acesta, au decis membrii Academiei Suedeze in luna mai, in urma unui scandal privind hartuiri sexuale. Cea mai mare criza din istoria Academiei Suedeze a avut drept consecinta suspendarea celui mai asteptat premiu Nobel al anului. Din 1901, premiile Nobel au fost inmanate laureatiilor la ceremoniile din 10 decembrie, fiind si ziua comemorarii mortii fondatorului Alfred Nobel.
Asa cum prevede testamentul Nobel, premiile pentru Fizica, Chimie, Fiziologie sau Medicina si Literatura se acorda la Stockholm, in timp ce premiul Nobel pentru Pace este inmanat la Oslo, in Norvegia. Din 1969, un premiu suplimentar a fost acordat la ceremonia din Stockholm, pentru stiinte Economice in Memoria lui Alfred Nobel.