"Au prins organele mele genitale în cleste. Au vrut sa recunosc ca sunt gay si sa le spun altora despre acest lucru. "
Tanarul cecen a povestit unui jurnalist american, despre cosmarul prin care ar fi trecut, doar pentru ca este homosexual.
"M-au tinut timp de 3 zile, m-au adus înapoi într-un sac, m-au aruncat în curte si au spus: Iata-l pe fiul tau. Este gay."
Tanarul s-ar fi ales cu numeroase traume si rani la cap. Cand jurnalistul american a mers sa obtina o reactie de la liderul cecen, Ramzan Kadarov, s-a aratat vizibil deranjat atunci cand a fost intrebat daca sunt adevarate relatarile despre torturarea gay-ilor in Cecenia.
Ramzan KADYROV, PRESEDINTE CECENIA: "Iata pentru ce a venit. Ce întrebari adreseaza? Sunt prostii. Nu avem gay. Daca exista vreunul, poftim, luati-i în Canada ca sa ne ramâna sângele curat."
"-NU va deranjeaza, ca si garant al ordinii în aceasta republica, sa auziti aceste istorii?"
Ramzan KADYROV, PRESEDINTE CECENIA: "-Sunt diavoli. Sunt oameni care se vând. Nu sunt oameni."
Totodata, Kadyrov a vorbit despre relatia intre Cecenia, Rusia, si SUA, spunand ca Statele Unite nu reprezeinta o amenintare pentru o tara cum este Federatia Rusa.
Ramzan KADYROV, PRESEDINTE CECENIA: "Ei stiu ca sunt unul dintre cei care sunt gata sa-si sacrifice viata pentru Rusia si ca am o armata buna, care poate proteja si poate ataca. Vom vedea cui îi va reusi?"
"Considerati Statele Unite un inamic al Rusiei?"
Ramzan KADYROV, PRESEDINTE CECENIA: "America nu este un stat atât de puternic, ca sa-l consideram un dusman al Rusiei. Chiar daca tara noastra va fi complet distrusa, rachetele noastre nucleare vor fi lansate automat. Si vom întoarce lumea cu fundul în sus, o vom pune în patru labe."
Kadarov, care este un aliat-cheie al lui Vladimir Putin, a introdus reguli islamice in regiunea preponderent musulmana si a fost acuzat in repetate randuri de violarea drepturilor omului. Ar fi ordonat reprimarea homosexualilor la inceputul acestui an, cand politia cecena a strans peste 100 de barbati suspectati ca ar fi gay si a ucis trei dintre ei.

