O fetita de sapte ani din Statele Unite spune ca inca mai crede in Mos Craciun, dupa ce Donald Trump i-ar fi sugerat ca acesta nu exista. Convorbirea telefonica a celor doi, petrecuta in ajun de Craciun, a devenit virala.


Fetita pe nume Collman, in varsta de sapte ani, a fost unul dintre norocosii copii care a reusit sa discute luni seara cu presedintele american. In timpul convorbirii, copila i-a spus lui Donald Trump ca crede in Mos Craciun. Atunci, liderul de la Casa Alba a intrebat-o daca la sapte ani nu ar fi cam limitat sa crezi in el, facand aluzie ca ar fi prea matura.

 - Inca mai crezi in Santa? - Da, domnule. - La 7 ani e cam limitat, nu? - Da, domnule.

Fetita a raspuns afirmativ, iar mai tarziu a recunoscut ca nu cunoaste ce inseamna limitat. Afland la ce se referea Trump, ea a spus ca oricum inca mai crede in Mos Craciun, adaugand ca a fost foarte bucuroasa sa vorbeasca la telefon cu presedintele.

Donald Trump si sotia sa, dar si alti numerosii voluntari, au raspuns in ajun de Craciun apelurilor telefonice din partea mai multor copii. Nerabdatori, micutii s-au interesat despre “traseul” lui Mos Craciun – monitorizat, ca si in fiecare an, de catre Comandamentul Nord-American de Aparare Aerospatiala.

Potrivit unor calcule, care sunt poate greu de crezut, el este foarte rapid si poate livra miliarde de cadouri in toata lumea in 24 de ore. 

Din 1955, in fiecare an, de Craciun, Comandamentul monitorizeaza “traseul” Mosului, alaturi de numerosi voluntari, care ii ajuta pe militari sa raspunda telefoanelor si e-mail-urilor copiilor. Totul a inceput cu o reclama pentru un lant de magazine intr-un ziar local din Colorado, care indemna copiii sa-l sune pe Mos Craciun.