Google+

Reactia Kremlinului dupa ce Donald Trump a afirmat ca Germania este prizoniera Rusiei

Kremlinul a respins joi afirmatiile presedintelui american Donald Trump potrivit carora Germania este “prizoniera” Rusiei din cauza dependentei sale energetice, mentionand ca Moscova si Berlinul sunt in mod egal dependente una de cealalta, relateaza Reuters.



Trump a declarat, miercuri, la summitul NATO de la Bruxelles, că Germania a greşit să susţină un acord de 11 miliarde de dolari pentru construirea unui gazoduct în Marea Baltică pentru a importa şi mai mult gaz rusesc, în timp ce atingerea unor obiective pentru creşterea cheltuielilor de apărare este lentă.


″În ceea ce priveşte dependenţa Germaniei de Rusia ca un important cumpărător de gaz nu putem fi de acord cu această premisă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov în cadrul unei conferinţe de presă, fiind întrebat despre comentariile făcute de Trump.


″ Livrările de gaze prin conducte nu duc la dependenţa unei ţări de alta, ci la completarea unei dependenţe reciproce. Aceasta este o garanţie a stabilităţii şi dezvoltării viitoare”, a spus el, apreciind că atacurile preşedintelui Donald Trump la adresa proiectului de gazoduct Nord Stream 2 între Rusia şi Germania sunt o formă de “concurenţă neloială”.


“Considerăm (aceste atacuri) drept concurenţă neloială. Este vorba de o încercare de a-i forţa pe clienţii europeni să cumpere GNL mai scump, care poate să le fie furnizat din alte locuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

 

Donald Trump a calificat miercuri Germania drept “prizonieră” a Rusiei, la începutul summitului NATO de la Bruxelles. Potrivit lui Trump, Germania este “total controlată de Rusia” din cauza acordului său “nepotrivit”cu Moscova privind gazoductul Nord Stream 2.

 

Joi, Trump a menţinut critica, spunând că aliaţii nu şi-au respectat contribuţia la cheltuielile pentru apărare şi plătesc doar “o parte din costul lor”, potrivit unui mesaj difuzat pe Twitter. ”În plus, Germania a început să plătească Rusia, ţara de care vor să fie protejaţi, Miliarde de Dolari pentru nevoile lor de Energie venind dintr-o nouă conductă din Rusia. Inacceptabil! Toate statele membre NATO trebuie să-şi îndeplinească angajamentul de 2% şi acesta trebuie să ajungă în cele din urmă la 4%!″, a scris Trump în mesaj.

 

Sursa: Agerpres


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn