Google+

Stephen Hawking, omul care si-a transformat boala intr-un atu: „Nimeni nu trebuie sa-si piarda speranta”. Cine a fost Stephen Hawking

Stephen Hawking, care a murit la varsta de 76 de ani, a dus o lupta cu o scleroza laterala amiotrofica, insa in ciuda acestei afectiuni, a devenit unul dintre cei mai renumiti si respectati oameni de stiinta ai vremurilor.

 

Era un bărbat cu un puternic simţ al umorului, care a devenit un popular ambasador al ştiinţei şi s-a asigurat întotdeauna că lucrările sale pot fi accesibile publicului larg, scrie BBC News, în necrologul dedicat fizicianului.

 

Astfel, lucrarea sa „O scurtă istorie a timpului” a devenit, în mod neaşteptat, un best-seller, chiar dacă este neclar cât de multe persoane au reuşit să o parcurgă din scoarţă-n scoarţă. Nu s-a rezumat doar la atât; şi-a transformat vocea într-un simbol, apărând într-o serie de seriale şi de înregistrări vocale.

 

Cine a fost Stephen Hawking

 

Stephen William Hawking s-a născut în Oxford, pe 8 ianuarie 1942. Tatăl său, un cercetător în domeniul biologiei, şi-a luat soţia şi au decis să fugă din Londra, ca să scape de bombardamentele germane. Astfel, Hawking a copilărit în Londra şi St. Albans. După ce şi-a obţinut o diplomă în fizică la Oxford, şi-a continuat cercetările postuniversitare în domeniul cosmologiei la Cambridge.

 

În adolescenţă, era pasionat de călărie, dar când se afla la Cambridge a fost diagnosticat cu o maladie neurodegenerativă care urma să-l lase complet paralizat. În 1964, când se pregătea să se căsătorească cu prima sa soţie, Jane, doctorii i-au spus că mai are de trăit între doi şi trei ani. Cu toate acestea, boala a avansat mult mai lent decât se aşteptau.

 

Astfel, Hawking a devenit tatăl a trei copii şi, chiar dacă până în 1988 ajunsese să poată vorbi doar cu ajutorul unul sintetizator vocal, a terminat de scris „O scurtă istorie a timpului.”

 

Stephen Hawking a descoperit fenomenul devenit cunoscut drept „radiaţiile Hawking”, conform căruia găurile negre pierd energie şi, în cele din urmă, că dispar. Astfel, el şi-a câştigat renumele pentru capacitatea sa extraordinară de a vizualiza soluţii ştiinţifice fără să facă anumite calcule sau experimente.

 

Cu toate acestea, „teoria întregului” – care sugerează că universul evoluează conform unor legi bine definite – a fost ceea ce i-a atras pe mulţi.

 

„Acest set de legi ne pot oferi răspunsurile la întrebări precum: Cum s-a născut universul? Când şi dacă se va sfârşi? Dacă da, cum se va produce asta? Dacă găsim răspunsurile la aceste întrebări, ar trebui să fim capabili să intrăm în mintea lui Dumnezeu”, spunea el la un moment dat.

 

Într-o ministerie pentru postul Discovery, Hawking susţinea că este perfect logic să ne asumăm că există viaţă inteligentă şi în alte locuri cu excepţia Pământului, însă a avertizat că extratereştrii ar putea să vină pe pământ doar pentru a se folosi de resurse, după care să plece mai departe.

 

„Cred că viaţa pe Pământ este într-un pericol din ce în ce mai mare să dispară din cauza unor dezastre precum un război nuclear, un virus creat în laborator sau alte pericole. Cred că omenirea nu va avea niciun viitor dacă nu se mută în spaţiu. De aceea, vreau să încurajez interesul publicului larg pentru spaţiu”, a declarat el la un moment dat.

 

Imaginea lui Hawking în cultura populară

 

Chiar şi realizatorii serialului de animaţie „The Simpsons” i-au dedicat omului de ştiinţă un episod. Astfel, el este portretizat în timp ce bea la un bar cu Homer, sugerând că i-ar putea fura acestuia ideea că universul are forma unei gogoşi. Totodată, a apărut în persoană într-un episod al unui serial de comedie BBC „Spiriduşul roşu”, cât şi sub formă de hologramă în „Star Treck: Următoarea Generaţie.”

 

Grupul rock Pink Floyd i-a folosit vocea sintetizată pentru introducerea melodiei „Keep Talking” de pe albumul „The Division Bell” (1994).

 

În 2014, după viaţa fizicianului a fost făcut filmul „Teoria întregului”, bazat pe felul în care prima sa soţie, Jane Hawking, îşi aminteşte relaţia lor. În acest context, Hawking s-a întâlnit cu actorul Eddie Redmayne, ca parte din pregătirea rolului de om de ştiinţă.

 

Hawking, despre boala sa

 

În ciuda obstacolelor întâmpinate pe parcursul vieţii, el a fost profesor la Universitatea Cambridge, iar în 2001 a finalizat a doua lui lucrare „Universul într-o coajă de nucă.”

 

Stephen Hawking credea că sclerozalaterală amiotrofică i-a adus anumite beneficii, ba chiar susţinea că era foarte plictisit de viaţă înainte ca afecţiunea să evolueze. Cu toate acestea, el a devenit depenent de alte persoane. Din acest motiv, şi-a arătat adesea mulţumirea pentru soţia sa, care l-a îngrijit timp de peste 20 de ani, cât şi rudelor şi prietenilor care au fost şocaţi că şi-a părăsit soţia pentru una din îngrijitoarele sale, cu care s-a căsătorit în 1995.

 

În jurul anilor 2000, Hawking a devenit un vizitator frecvent al departamentului de urgenţă de la spitalul Addenbrooke din Cambridge, unde a fost îngrijit pentru diverse afecţiuni. Poliţia a interogat mai multe persoane cu privire la suspiciuni că fizicianul ar fi fost abuzat fizic şi verbal timp de mai mulţi ani.

 

Cei care îl cunoşteau spun că era imprevizibil şi, de multe ori îşi conducea aproape iresponsabil scaunul electric cu rotile. Astfel, acesta a insistat că respectivele răni nu au fost cauzate de abuzuri. De aceea, poliţiştii nu au luat nicio măsură.

 

La un moment dat, el a scris că a trăit cu această maladie timp de aproape toată viaţa adultă, dar că asta nu l-a oprit din a avea o viaţă de familie şi o carieră de succes.

 

„Ne arată că nimeni nu trebuie să-şi piardă speranţa”, a spus el.

 

Sursa: BBC NEWS


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn