Procurorii americani au demarat o ancheta pentru a stabili daca actorul Sylvester Stallone, un star al filmelor de actiune, ar trebui sa fie judecat pentru o agresiune sexuala ce a fost semnalata anul trecut, informeaza AFP.

Publicat:14.06.2018, 09:43

“Un dosar a fost prezentat astazi de Politia din Santa Monica”, o municipalitate aflata în proximitatea metropolei Los Angeles. “Ancheta îl vizeaza pe Sylvester Stallone”, a explicat miercuri pentru AFP Greg Risling, purtator de cuvânt al Procurorului districtual din Los Angeles, Jackie Lacey.

“Dosarul este examinat de echipa noastra de specialisti în infractiuni de natura sexuala”, a adaugat el.


Acest caz vizeaza o femeie care a afirmat în noiembrie 2017 ca starul hollywoodian, în vârsta de 71 de ani, celebru pentru rolurile interpretate în francizele de actiune “Rocky” si “Rambo”, a agresat-o în anii 1990.


Greg Risling a refuzat sa dezvaluie alte detalii despre circumstantele în care s-a produs agresiunea prezumtiva si nu a precizat daca faptele au fost prescrise.

Politia din Santa Monica si avocatul actorului, Martin Singer, nu au putut fi contactati de jurnalistii de la AFP pentru a comenta aceste informatii.

Acuzatiile au aparut în urma avântului luat de miscarea #MeToo, care a atras atentia opiniei publice mondiale asupra violentelor sexuale comise la Hollywood, dar si în alte parti ale lumii.

În decembrie, avocatul Martin Singer a declarat pentru presa americana ca actorul Sylvester Stallone “contesta categoric aceasta acuzatie si este clar faptul ca acea femeie a contactat politia pentru ca povestea ei sa apara în presa”.

El a recunoscut însa ca actorul a avut o relatie cu victima prezumtiva în timpul unor filmari ce au avut loc în Israel în 1987, într-o perioada în care starul hollywoodian era celibatar.

Acelasi avocat a precizat ca Sylvester Stallone intentioneaza sa depuna în instanta o plângere împotriva acelei femei, pe care o va acuza de fals în declaratii.

Miscarea #MeToo a fost înfiintata în urma valului de acuzatii formulate împotriva producatorului de film Harvey Weinstein, cazut în dizgratie la Hollywood, dupa ce a fost acuzat - si pus oficial sub acuzare - pentru viol si agresiune sexuala.

Sute de barbati celebri si influenti au fost vizati la rândul lor de acuzatii care variaza de la hartuire sexuala si pâna la viol, iar printre acestia se afla actorul Kevin Spacey si jurnalistul Charlie Rose.

Sursa: Agerpres