Isabella Rodriguez a castigat controversatul concurs de frumusete de la Caracas.
Isabella Rodriguez, o tânara care provine din cea mai saraca regiune a tarii, a fost încoronata joi Miss Venezuela, într-o ceremonie sobra, fara stralucirea obisnuita, care reflecta criza cu care se confrunta statul sud-american, potrivit AFP.
Tânara de 25 de ani este originara din Petare, o mahala a orasului Caracas, afectata de criminalitate, unde locuiesc peste jumatate de milion de persoane.
“Din mahalaua Petare în fata întregii lumi, visele pot cu adevarat deveni realitate”, a declarat tânara fotomodel în timp sectiunii de întrebari si raspunsuri din cadrul concursului, adaugând ca tinerele din cartierul sau doresc sa-i calce pe urme.

Pe Twitter, anumiti internauti au descris ceremonia de patru ore ca fiind plictisitoare, în ciuda unei serii de incidente: una dintre participante a defilat fara banderola cu numele statului pe care îl reprezinta, rochia unei alte competitoare a alunecat în timpul unui numar de dans.
Cu ocazia acestei cea de-a 65-a editii concursului de frumusete foarte apreciat în Venezuela, organizatorii au ales sobrietatea. Concursul nu s-a mai desfasurat într-o mare sala din Caracas cu o capacitate de 20.000 de spectatori, ci într-un studio al unei societati de productie, cu o capacitate de 200 de persoane.
Venezuela, tara producatoare de petrol, este marcata de criza si hiperinflatie, care ar trebui sa atinga 10 milioane % în 2019, potrivit previziunilor FMI. Dupa cinci ani de recesiune, populatia venezueleana se confrunta cu penurii grave de alimente, medicamente si alte produse de baza. Circa 2,3 milioane de venezueleni au plecat din tara dupa 2015.
Ceremonia a trebuit sa abandoneze mare parte din stralucirea de odinioara, iar unele participante s-au deplasat catre repetitii cu autobuzul sau metroul.
În martie, mai multe foste detinatoare ale titlului de miss au facut denunturi împotriva functionarilor care au organizat o retea de prostitutie, plasând tinerele femei în mâinile unor ″sponsori″⣠cu bani, printre care a-au aflat oameni de afaceri si functionari ai guvernului presedintelui Nicolas Maduro.
Supranumit ″tarul frumusetii″â£, Osmel Sousa, directorul evenimentului timp de 40 de ani, a trebuit sa demisioneze. Acesta nu a recunoscut acuzatiile.
Isabelle Rodriguez va reprezenta Venezuela la concursul Miss Univers, unde tara sa a învins de multe ori, împartind cu India numarul record de victorii: sase.
Sursa: Agerpres