Google+

Trump da un ultimatum pentru 263.000 de imigranti din aceasta tara, care acum locuiesc in America. Despre cine este vorba si ce se va intampla cu ei daca nu parasesc SUA

Presedintele american Donald Trump a refuzat sa reinnoiasca statutul termorar protejat acordat imigrantilor din El Salvador. Astfel, aproximativ 263.000 de persoane au mai puţin de doi ani sa paraseasca tara sau, in caz contrar, vor fi deportate.



Începând din 2001, Statutul Temporar Protejat (TPS) le-a permis imigranţilor din El Savador să trăiască şi să muncească pe teritoriul Statelor Unite, după ce ţara a fost afectată de o serie de cutremure.

 

Acum, imigranţii au termen să părăsească teritoriul Statelor Unite până în septembrie 2019, informează publicaţia The Independent, care citează presa americană. Şi Departamentul pentru Securitate Internă ar urma să facă un anunţ oficial.
În mod ocazional, Departamentul pentru Securitate Internă acordă un statut protejat imigranţilor din ţările în care condiţiile „îi împiedică pe cetăţeni să se întoarcă acasă în siguranţă” sau în ţările care sunt „încapabile să tradeze adecvat cetăţenii”. Acest statut trebuie reînnoit la şase, 12 sau 18 luni.

 

Începând cu Administraţia George W. Bush, toţi preşedinţii americani au extins statutul protejat pentru cetăţenii din El Salvador, ceea ce le-a permis multor dintre ei să îşi înceapă o viaţă nouă pe teritoriul Statelor Unite. Mulţi dintre ei se află în SUA de peste 20 de ani, potrivit Centrului pentru Studiul Migraţiei.

 

Decizia de luni a Administraţei Trump este „lipsită de suflet şi iraţională”, consideră Amanda Baran, consultant la Centrul pentru Resurse Legale.

 

„El Salvador este unul dintre cele mai periculoase state şi va fi incapabil să reintegreze miile de de persoane ale căror vieţi se împletesc cu ale noastre, cetăţenii din Statele Unite”, a precizat Amanda Baran, într-un comunicat.

 

Ca urmare a cutremurului care a zguduit statul El Salvador în 2001, peste 1.000 de persoane au murit şi mai multe mii şi-au pierdut locuinţele. De la acel moment, autorităţile au demarat un proces de reconstrucţie, însă se confruntă în continuare cu sărăcia şi violenţa unor grupări. Astfel, în 2017, Forumul Global Economic a declarat statul El Salvador drept al treilea cel mai periculos din lume, rata de omucidere fiind de 80,94% la 100.000 de locuitori.

 

Cetăţenii din El Salvador reprezintă cel mare grup care a beneficiat de statut protejat, în Statele Unite, fiind urmaţi de 86.000 de oameni din Honduras.

 

Sursa: Independent.co.uk


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Stirile Pro TV iti recomanda
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn