O lege votata recent de parlamentul din Ucraina umple Romania de rable. Soferii ucraineni sunt obligati sa plateasca taxe si impozite uriase de cateva mii de euro, pentru masinile vechi aduse de Uniunea Europeana.
Speriati, multi prefea sa le abandoneze la noi în tara. Asa ca parcarile si terenurile virane din orasele aflate în apropierea Ucrainei sunt pline si risca sa devina cimitire de masini.
Asa arata de aproape o luna soselele de lânga Vama Siret, un adevarat cimitir al rablelor. Ucrainenii sustin ca au fost nevoiti sa le abandoneze. Daca ar încerca sa intre în legalitate, ar plati aproape 2000 de euro taxe si impozite la ei în tara, pentru o masina mai veche de 10 ani, care costa cel mult o mie de euro si a fost adusa din Uniunea Europeana.
Iar amenzile în acest caz depasesc 5000 de euro. Asa ca cei mai multi prefera sa scoata masinile vechi din Ucraina si sa le lase la noi.
“Daca a cumparat o masina de 2000 de euro si vine sa faca devamarea înca 2500 de euro, nu are rost. Înmatricularea costa mai mult decât masina. Vin si le lasa aici. Am si eu masina cu numere de Lituania si am dat 1800 de euro pe ea. Ca sa fac devamarea, ma costa vreo 2300 de euro. Nu are rost”, explica un sofer ucrainean.
“Pâna în urma cu o luna de zile, gaseau un român, o înmatriculau, iar psta o ducea în Ucraina. Îi dadea 2-300 de euro. Acea masina avea voie sa umble în Ucraina timp de un an de zile. De vreo luna de zile nu se mai poate”, explica un alt cetatean din statul vecin.
Dupa adoptarea acestei legi în Ucraina, singura parcare din apropierea Vamii Siret s-a umplut de rable. Proprietarul a apelat la autoritati ca sa o poata elibera si sa-si recupereze paguba, altfel spune ca va intra în faliment.
Roberto Moldovan, administratorul parcarii private Vama Siret: “Pe marginea drumului, lânga lantul de la parcare, este plin/Au si venit cei de la politie sa le ridice, au pus biletele cu amenzi. Pe european este plin si acolo de masini parcate pe marginea drumului.”
Cei de la Directia Regionala de Drumuri Nationale Iasi au montat garduri pe marginea drumului pentru a împiedica abandonarea masinilor, însa coada de autoturisme s-a mutat spre oras.
Ovidiu Laicu, sef DADR Regionala Iasi: „“Noi nu avem ce masuri sa luam ca sa le ridicam. O sa mai facem o achizitie de parapeti si vom încerca sa lungim acea zona ca sa scapam pe cât posibil de acele masini parcate clandestin.”
La rândul lor, politistii spun ca sunt depasiti de situatie.
Mihai Filipiuc, sef al politiei Locale Siret: “Sunt foarte greu de identificat pentru ca sunt înmatriculate în Polonia, Bulgaria/o sa ne confruntam cu situatii din ce în ce mai dificile pe acest subiect.”
Directia de politiaelocala ar putea ridica masinile dupa îndelungi proceduri în justitie, însa primaria nu are un spatiu unde sa le depoziteze si nici personal sa le pazeasca.