Google+

Un erou care i-a impiedicat pe nazisti sa construiasca bomba atomica a decedat

Comandatul unei operatiuni indraznete, din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, menita sa stopeze planurile nazistilor de a construi bomba atomica, a murit la varsta de 99 de ani, anunta Reuters.

 

Joachim Rønneberg a luptat în spatele liniilor inamice, în Norvegia ocupată. Iar în 1943, la doar 23 de ani, fără să tragă un singur foc, a aruncat în aer Norsk Hydro. Acesta fiind centrul utilizat de Germania nazistă pentru producţia apei grele, un ingredient esenţial în construirea bombei atomice.

 

Foto: Norsk Hydro în 1943, înainte de a fi aruncată în aer

 

Norvegianul fusese recrutat de Serviciul de Operaţiuni Speciale britanice (SOE), care a demarat aşa-numita “Operaţiune Gunnerside”, cu scopul sabotării eforturilor Germaniei de a construi arme nucleare.

 

Ulterior distrugerii centrului de producţie, Joachim Roenneberg şi echipa lui au făcut un drum lung de câteva sute de kilometri prin zăpadă, până în Suedia. De abia mult mai târziu după încheierea operaţiunii, Joachim Rønneberg a aflat care era, de fapt, obiectivul misiunii sale.

 

Foto: Norsk Hydro în 1943, după ce a fost aruncată în aer

 

Norvegianul s-a născut în 1919, a fugit în Marea Britanie după ce Germania a ocupat Norvegia, pentru că ulterior să se întoarcă în ţară. Nu însă fără să fi primit pregătire militară din partea britanică.

 

Foto: Regele Haakon VII al Norvegiei felicitand echipa lui Rønneberg (primul din stânga)

 

După război, a devenit reporter de radio, rar vorbind despre reuşitele din timpul războiului. Odată trecut de vârstă de 90 de ani, a ţinut mai multe discursuri şi cursuri cu privire la efectele distructive ale totalitarismului.

 

“Operaţiunea Gunnerside” a fost subiectul mai multor cărţi, filme şi documentare.

 

Printre filmele inspirate după operaţiune se număra The Heroes of Telemark din (1965), Kampen om tungtvannet din (1948) sau A Man Called Intrepid (1979).


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din International
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn